România şi Spania susţin înfiinţarea unui Tribunal antiterorism

107

Șeful Delegației României la APCE, Ionuț Stroe a susținut în plenul Consiliului Europei inițiativa țării noastre în parteneriat cu Spania de a se înființa un tribunal antiterorism ca măsură de luptă împotriva acestui fenomen care în ultimul an a lovit Europa dar și Egiptul și Libanul.

„E important să vă atrag atenția asupra inițiativei României și Spaniei de a se înființa un tribunal internațional de luptă împotriva terorismului. Este nevoie de decizie politică sub acest aspect și cred că un instrument legal atât de puternic se va dovedi indispensabil în scurt timp.

România consideră că procesul de dezbatere care este generat de inițiativa privind tribunalul antiterorism are o valoare deosebită, din cel puțin două puncte de vedere — primul se referă la transmiterea unui mesaj coerent cu privire la faptul că lupta împotriva unui fenomen răspândit la nivel global, precum terorismul, necesită un răspuns adecvat prin instrumentele dreptului internațional și al doilea punct de vedere se referă la generarea de idei care ar putea avea efecte benefice în privința deblocării procesului unor negocieri internaționale, cu privire la care, până în prezent, comunitatea internațională pare să nu fi găsit soluții (cum ar fi identificarea unei definiții universal acceptate a terorismului)”, a susţinut Ionuţ Stroe.

Acesta a militat în luarea sa de poziție pentru nevoia de a se concretiza și eficientiza rapid cooperarea dintre instituțiile europene, internaționale și naționale privind prevenția, securitatea la frontiere dar și pentru protecția infrastructurii de importanță strategică în schimbul de informații. Un alt element apărut pe scena terorismului îl reprezintă situația Foreign Fighters, un fenomen care capătă proporții din ce în ce mai îngrijorătoare și care trebuie tratat cu maximă responsabilitate.

„Avem nevoie să căutăm nu doar soluții pentru rezolvarea consecințelor acțiunilor teroriștilor, ci în mod obligatoriu trebuie să mergem la rădăcina cauzelor acestui flagel mondial”, a conchis Ionuț Stroe, aflat de luni la Strasbourg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.