Într-un tren în care se aflau pasageri a izbucnit un incendiu în această dimineaţă, ISU Timiş fiind anunţat în jurul orei 8:00.
Incendiu s-a produs în timp ce trenul se afla în staţia Sânpetru Haltă. La locul intervenției s-au deplasat din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, 1 ofițer și 14 subofițeri iar de la SVSU Sânpetru Mare, două autospeciale și 5 voluntari.
La sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta mocnit, cu degajare de fum la un panou de curent. În momentul izbucnirii incendiului în tren se aflau 9 persoane, acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp.