0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Universitatea de Vest Timișoara investește milioane de euro pentru dezvoltare instituțională

Universitatea de Vest din Timișoara își propune să investească, prin accesarea de fonduri europene, șapte milioane de euro pentru dezvoltare instituțională.

Direcțiile vizate de proiectele pe care le va lansa în 2017 sunt stimularea activității de cercetare prin acordarea de burse doctorale și postdoctorale, îmbunătățirea și dezvoltarea derulării stagiilor de practică în vederea creșterii gradului de angajare a absolvenților universității. Se vor investi sume considerabile și în infrastructura educațională, prin renovarea, amenajarea și modernizarea spațiilor/clădirilor. Un alt deziderat este implicarea în stimularea și dezvoltarea antreprenoriatului la nivel regional.

Proiectele vor viza accesarea de fonduri prin Programul Operațional Capital Uman, Programul Operațional Regional, Programul de cooperare transfrontalieră România-Ungaria și Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia.

„În contextul în care bugetul educației în 2017 este mai mic, iar cheltuielile cu personalul cresc, primele care au de suferit sunt investițiile. Vom reuși să compensăm din aceste neajunsuri prin accesarea de fonduri europene, nu ne permitem să stagnăm. Singura noastră opțiune este să investim continuu, mai ales că avem destule decalaje de recuperat față de universitățile din vestul Europei. Suntem optimiști în ceea ce privește sumele pe care le putem obține, având în vedere experiența noastră pozitivă cu fondurile europene în ciclul financiar anterior”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Cele șapte milioane de euro estimate a fi accesate în 2017 pentru dezvoltare instituțională nu includ fondurile care vor fi atrase pe segmentul cercetării. În plus, facultățile vor implementa la rândul lor diverse proiecte europene, în funcție de necesitățile educaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :