Societatea civilă este indignată de planul investitorilor privaţi care vor să ridice un complex de birouri modern în locul fostului Liceu de Arte şi a Inspectoratului Şcolar Timiş, din zona centrală.
Ordinul Arhitecţilor din România îşi face cunoscută poziţia şi cere dezbatere publică pentru stabilirea viitoarei destinaţii ale terenului de lângă Primăria Timişoara.
“Patrimoniul cultural imobil este o resursă neregenerabilă a cărui gestiune adecvată poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții urbane din România. Reprezintă moștenirea noastră a tuturor și este, conform legislației în vigoare, obiectiv de interes public. Orice intervenție asupra acestuia este una ce ne poate îmbogăți sau anula moștenirea”, transmit reprezentanții OAR Timiș.
Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș, își manifestă astfel “dezaprobarea în ceea ce privește neexercitarea dreptului de preemțiune de către Primăria Municipiului Timișoara referitor la terenul pe care se află Liceul de Artă și Inspectoratul Școlar Județean, precum și asupra contractului de parteneriat dintre aceasta și Fundația Caritatea, prin care se promit anumiți indici, ignorându-se astfel toate forurile de specialitate – din interiorul sau din afara instituției Primăriei. OAR Timiș dorește să reintereze și să întărească poziția exprimată public prin comunicate de presă din perioada 2014-2015: Interesul public nu justifică implicarea activă a PMT în declasarea unui monument istoric, acest act fiind unul lipsit de viziune de planificare şi de cunoaştere a propriilor strategii şi a spiritului Timişoarei”.
Arhitecţii “recomandă organizarea de dezbateri publice deschise și constructive cu scopul de a identifica si clarifica interesul public intrinsec fiecăruia dintre aceste proiecte”.
Clădirile în care funcţionează Inspectoratul Şcolar Timiş şi fostul Liceu de Arte Plastice au fost retrocedate Fundaţiei Caritatea. Aceasta a vândut imobilele şi terenul unei societăţi private şi urmează ca vechile clădiri să fie demolate, potrivit unui aviz de la Ministerul Culturii emis în 2014.
Autorităţile locale sunt de acord, prin vocea primarului Nicolae Robu, cu demolarea acestor clădiri vechi. Edilul şef susţine că imobilele nu sunt valoroase din punct de vedere istoric şi că preferă să le vadă una cu pământul şi în locul lor clădiri moderne.
Citeşte şi: Două clădiri vechi ale orașului ar trebui să cadă pentru un nou cub de beton și sticlă