Polițiștii din Caraș au depistat trei bărbați bănuiți de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept și contrabandă calificată.
De la cei în cauză a fost ridicată arma de vânătoare dar și cuțite, un exemplar de mistreț și un iepure de câmp vânați, două sisteme de vedere pe timp de noapte, precum și un autoturism.
La data de 7 februarie a.c., polițiștii municipiului Reșița au observat pe strada I.L.Caragiale un autoturism ce avea caroseria plină de noroi și faurile stinse, motiv pentru care au procedat la urmărirea acestuia în trafic, reușind blocarea autoturismului pe strada Golului din municipiu.
Polițiștii au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 42 de ani, domiciliați în Reșița și Arad, iar în portbagajul autoturismului au depistat un exemplar de mistreț și un iepure de câmp, animale braconate într-o pădure din apropierea localității Biniș.
La fața locului au venit și polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase care au depistat în autoturism și componentele unei arme de vânătoare, calibru 22 mm, ce aparținea unuia dintre bărbați. Acesta a recunoscut că arma a fost cumpărată din Franța și introdusă ilegal în țară, el nefiind deținătorul unui permis de port-armă.
Pe numele celor în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Arma, vânatul, cuțitele, sistemele de vedere pe timp de noapte și autoturismul au fost ridicate de polițiști, în vederea confiscării. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuiților.