Ploaia nu a oprit câteva zeci de timișoreni să protesteze și la ora prânzului-VIDEO

266

Fără nici un gând să renunțe la proteste și drepturile democratice, câțiva timișoreni au venit și astăzi în fața sediului Prefecturii pentru a-și manifesta dorințele. Cu pancarde în mână. De data asta oamenii nu au mai fost atât de gălăgioși.

”Considerăm că nu numărul de oameni care s-a adunat astăzi în fața Prefecturii este important şi nici nu trebuie să fie foarte vocal. Unele lucruri se văd foarte bine și nu trebuie vorbite. Deoarece nimeni nu ne bagă în seamă, chiar dacă ieșim în stradă, noi le arătăm totuși un mare Unlike”, spune unul dintre protestatari.

Chiar dacă vremea nu a fost foarte favorabilă în Timișoara, iar la orele 12.00 a început să plouă destul de bine, oamenii nu au renunțat. Cei mai mulți spun că vor lupta în continuare pentru dreptate. Timișorenii sunt tot mai indignați, mai ales după declarațiile lui Liiviu Dragnea, din cursul zilei de 2 februarie.

Reamintim că cei doi membrii PSD, Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu, au declarat că nu renunță la OUG privind modificarea Codului Penal și că totul nu este altceva decât o dezinformare.

Protestele românilor din întreaga țară au fost relatate de către televiziuni și ziare de prestigiu, atât din Europa, cât și din SUA.

Timișorenii se adună din nou în seara aceasta, la ora 19.00, în Piața Operei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.