Teatrul Național din Timișoara lansează o nouă ediție a Concursului Național de Dramaturgie, competiție care se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanți sau consacrați, din România sau din diaspora. Ediția 2017 a Concursului Național de Dramaturgie provoacă autorii să își concentreze propunerile asupra narațiunii. Originalitatea, coerența și ineditul poveștii sunt principalele criterii de selecție.
Tema ediției de anul acesta a Concursului Național de Dramaturgie este IDENTITATEA, un concept care poate fi valorificat în întreaga sa plurivalență. Concurenții vor transmite un sinopsis care va cuprinde prezentarea subiectului (firul epic), precum și maximum zece pagini de text (1 sau 2 scene). În această etapă NU se trimit texte în forma integrală.
Data limită pentru expedierea propunerilor este duminică, 9 aprilie 2017. Juriul va selecta un număr de cinci proiecte. Data limită pentru selecție este 23 aprilie 2017. Propunerile selectate vor fi cercetate în cadrul atelierelor de dramaturgie din cadrul Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, în perioada 14-25 mai 2017.
În perioada 26 mai – 30 octombrie 2017, după finalizarea atelierelor, cei cinci autori vor scrie piesele nintegral. Data limită pentru expedierea celor cinci texte rezultate este 31 octombrie 2017.
În luna noiembrie 2017, piesele vor fi prezentate în spectacole-lectură, în spațiile Teatrului Național. După vizionarea spectacolelor-lectură, juriul va desemna un text câștigător.
Premiul este reprezentat de montarea piesei la Teatrul Naţional în cursul anului 2018.
Materialele înscrise în concurs vor fi trimise într-un plic cu mențiunea „pentru Concursul Naţional de Dramaturgie”, pe adresa: Teatrul Naţional, Str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, România.
Plicul expediat va conţine următoarele :
– sinopsisul textului și un extras de maximum 10 pagini în format digital (fără menționarea autorului)
– sinopsisul textului și un extras de maximum 10 pagini în format tipărit (fără menționarea autorului)
-un al doilea plic pe care va fi scris titlul piesei. Acest al doilea plic – sigilat – va conţine numele și datele de contact ale autorului şi va fi deschis de juriu doar după desemnarea textelor finaliste.
Participanții la selecție vor fi de acord cu următoarele:
Sinopsis-urile și extrasele de text vor fi tehnoredactate în format electronic, cu diacritice.
Materialele înaintate pentru concurs nu vor fi returnate autorilor.
Înscrierile care vor conține coordonatele autorilor altfel decât în plic sigilat vor fi descalificate.
Orice text făcut public anterior (montat, publicat, înregistrat audio etc.) și înscris în concurs sub
pseudonim va fi respins.
Date de contact: tntm.office@tntimisoara.com tel.0256 201 288 / 0745 508 595