Cinci morţi în urma unui atac armat la un centru cultural islamic din Canada-VIDEO

183

Doi bărbați au deschis focul duminică asupra credincioșilor adunați pentru rugăciunea de seară la Centrul cultural islamic din Quebec, în sud-estul Canadei, făcând cinci morți și mai mulți răniți.

Doi indivizi purtând cagule au pătruns în incinta centrului cultural duminică în jurul orelor 19.45 (luni, 00.45 GMT), au povestit martori la posturi de televiziune.

Un important dispozitiv de poliție a fost desfășurat imediat în apropiere, iar primii răniți au primit îngrijiri în ambulanțele sosite la locul tragediei.

„Mi s-a spus că sunt cinci morți”, a declarat Mohammed Yangi, președintele Centrului cultural islamic din Quebec.

Un purtător de cuvânt al poliției din Quebec a confirmat la posturile de televiziune că există morți, dar nu a precizat numărul lor.

O vastă operațiune polițienească a fost lansată în urma atacului armat și doi suspecți au fost reținuți, dintre care unul la câțiva kilometri de oraș după ce încercase să fugă.

„Canadienii își plâng victimele atacului laș dintr-o moschee din Quebec. Gândurile mele sunt alături de victime și familiile acestora”, a scris premierul canadian, Justin Trudeau, pe contul său de Twitter. În ajun, el promisese că va primi refugiații „indiferent de religia lor”, la o zi după decizia controversată a președintelui american, Donald Trump, de a interzice intrarea în Statele Unite a cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane.

Șeful guvernului provinciei francofone, Philippe Couillard, a condamnat, de asemenea, acest atac împotriva unor musulmani. „Quebecul respinge categoric această violență barbară. Să ne unim împotriva violenței și solidaritate cu locuitorii de confesiune musulmană ai Quebecului”, a scris el pe Twitter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.