4.1 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Din 1 februarie, unii pensionari vor încasa pensii mai mari, alții nici un leu în plus

Se cuvine, stimați cititori, să încep acest material cu istoricul impozitării pensiilor în România, unde pensiile nu au fost impozitate până în anul 2010. Anii 2009 şi 2010 au marcat o criză economică, previzibilă încă din 2008. La începutul anului 2010, Guvernul Boc ajunsese la concluzia că anvelopele salariilor bugetarilor şi pensiilor nu sunt sustenabile şi România poate intra în faliment. În august 2010, Guvernul Boc prognozase o scădere economică de 1,9% din PIB. Gândirea specialiștilor din Guvernul Boc conform căreia anvelopele pensiilor şi salariilor bugetarilor vor fi sustenabile pe baza creşterii economice, s-a dovedit falimentară. Astfel, Guvernul Boc a fost obligat să hotărască scăderea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, fapt contestat de Coaliţia PSD-PNL-PC la CCR, cu câștig de cauză contestatarului, justificată de faptul că nu poţi  să retragi un drept social odată câştigat. Prins între corzi, Guvernul Boc nu a avut încotro şi a fost obligat să impoziteze pensiile cu 16%, pentru a aduce la buget aceiaşi bani, dar în alt mod.

La peste șase ani de la decizia Guvernului Boc de a impozita pensiile, măsură luată în plină criză economică, pe data de 12 ianuarie 2017, preşedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a promulgat Legea prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum şi a impozitului pe venit de 16% pentru pensiile sub 2.000 de lei, începând cu februarie 2017. Așadar, această lege va duce la scutirea pensionarilor de la plata contribuției asigurarilor sociale de sănătate și neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în luna ianuarie 2017 sunt înregistrate 1.286.149 de persoane care încasează o pensie cuprinsă între 1.050 de lei şi 2.000 de lei, adică cu venituri din pensii în cuantum mai mic de 2.000 de lei, care plătesc impozit.

Valoarea lunară a impozitului plătit de aceştia este de 62.173.206 lei, reprezentând 53.4% din valoarea lunară totală a impozitului, în sumă de 116.515.131 lei. Impozitul mediu lunar este de 48 lei.

În ceea ce privește contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) în prezent, de 5,5% este datorată pentru partea din pensie care depăşeşte valoarea punctului de pensie, de 917,7 lei în acest an, iar impozitul pe venit de 16% pentru pensiile mai mari de 1.050 de lei.

Numai că, potrivit celor mai recente statistici publicate de Ministerul Muncii, aproximativ 3,1 milioane de pensionari din totalul de 5,1 milioane au pensii de cel mult 930 de lei, ceea ce înseamnă că nu vor resimţi niciun impact al eliminării CASS şi a impozitului pe venit. Mai concret, peste 3 milioane de pensionari, din cei 5,1 milioane, nu vor încasa nici măcar un leu în plus la pensie în urma eliminării plăţii CASS şi a impozitului pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei. Potrivit calculelor Profit.ro, pensionarii care au pensii de 2.000 de lei brut,  vor primi în plus de la câţiva lei până la 201 lei, caz în care nu vor mai datora CASS de 59 lei şi impozitul de 142 de lei. Impactul bugetar exact deocamdată nu este cunoscut.

Probabil că singura soluţie pentru echilibrarea bugetului general consolidat ar fi ca, în viitor, creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor să fie inferioară creşterii PIB-ului, pentru a se crea spaţiu fiscal destinat investiţiilor, care să aducă prosperitate și de ce nu, luată în considerare aprecierea consilierului guvernatorului BNR – „limitarea prin Constituţie a ponderii datoriilor publice în PIB care nu este o garanţie a sustenabilităţii, dar trebuie încercată“.

Vă mai informăm că, printr-o ultimă Ordonanță de Urgență a Guvernului Cioloș, adoptată pe 15 decembrie 2016, valoarea punctului de pensie cu începere de la 1 februaurie 2017 se majorează cu 5,25%, de la 871,7 lei-la 917,5 lei, De asemenea și pensiile militare de stat se majorează cu 5,25%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :