Statele Unite ar putea ridica sancţiunile împotriva Rusiei. În ce condiţii?

69

Secretarul de Stat american, John Kerry, sugerează că sancţiunile internaţionale impuse Rusiei pe fondul crizei ucrainene ar putea fi anulate în câteva luni dacă Administraţia de la Moscova dă dovadă de cooperare.

Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană au adoptat o serie de sancţiuni economice şi diplomatice împotriva Rusiei la începutul anului 2014, din cauza ingerinţelor Moscovei în Ucraina.

„Cred că prin eforturi şi prin dovezi de bunăvoinţă, prin demonstrarea intenţiilor legitime de soluţionare a problemelor, este posibil ca în următoarele luni să găsite modalităţi de anulare a sancţiunilor”, a declarat John Kerry într-un discurs rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos.

„În mod evident, sancţiunile vor putea fi anulate doar dacă Rusia şi Ucraina îşi vor îndeplini angajamentele de instaurare a păcii şi stabilităţii în regiune. Aceste lucruri implică armistiţiu total în estul Ucrainei şi retragerea armamentului greu din regiune”, a subliniat Kerry.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, între armata ucraineană şi insurgenţi proruşi, a izbucnit în martie 2014 şi s-a soldat, potrivit estimărilor ONU, cu peste 9.000 de morţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.