0.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Încă două cluburi din Timișoara, amendate pentru că funcționau deși aveau activitatea suspendată

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat în aceste zile verificări la alte societăți comerciale aflate în perioada de suspendare a activității stabilită ca urmare a nerespectării legislației comerciale privind deținerea acordului de funcționare din partea Primăriei Timișoara și după ce au fost sancționate în mod repetat.

Astfel, în urma verificării a patru societăți comerciale, s-a constatat că două dintre acestea, Clubul Mathaus de pe Calea Stan Vidrighin și Clubul Diamond de pe Splaiul N. Titulescu, funcționau deși ar fi trebuit să fie închise, motiv pentru care au fost sancționate cu câte 2.000 de lei pentru nerespectarea dispoziției de suspendare a activității.

Astfel de acțiuni au loc periodic pentru a se lua măsurile legate în cazul firmelor care nu respectă legislația, scopul fiind acela de a-i determina pe reprezentanții acestora să intre în legalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :