6.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Aproape 100 de acţiuni, în ţară, dedicate Unirii Principatelor Române!

Aproapre 100 de manifestări în ţară, peste 100.000 de participanţi! Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dat dispoziţie ca mai bine de 3.500 de angajaţi MAI să fie la datorie pentru asigurarea măsurilor de ordine publică. Jandarmii și pompierii participă cu efective la organizarea gărzilor de onoare și ceremoniile militare atât la nivel central, cât și local.

Principalele manifestări vor fi organizate, duminică 24 ianuarie, în municipiile Cluj, Focșani și Iași, anunţă MAI. Studenții Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza vor organiza, ca în fiecare an, un eveniment prin care vor marca această sărbătoare cu dublă semnificație pentru instituție. Cu acest prilej, în cadrul unui ceremonial, se va evoca memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care prin activitatea sa politică și diplomatică a contribuit decisiv la unirea celor două Principate Române.

Reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne vor participa și la ceremoniile care se vor desfășura în Municipiul București la statuia domnitorului A.I. Cuza din Dealul Mitropoliei.

Prefecturile vor organiza manifestări dedicate Unirii Principatelor Române în municipiile reședință de județ, iar în instituțiile de învățământ ale M.A.I. vor avea loc activități comemorative (foto https://www.facebook.com/ministeruldeinterne).

Ziua Unirii sau Unirea Mică va fi sărbătorită şi la Timişoara, duminică, 24 ianuarie. Oficialităţile se vor reuni în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiș, unde Alexandru Ioan Cuza are amplasat un bust. Citeşte: Unirea lui Cuza, sărbătorită la Timişoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Liderul PSD Timiș și-a exercitat dreptul la vot cu optimism

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a ajus la seția de votare din cadrul școlii gimnaziale numărul 30 din zona Soarelui la ora 11....

Liberalul Marilen Pirtea a votat „pentru ca educația să reseteze societatea”

Președintele liberalilor timișoreni a votat în această dimineață pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale la secția de vot din incinta Liceului Teoretic „William Shakespeare”...

Citește și :