Asociația pentru Protecția Consumatorilor a analizat 31 de tipuri de cozonac, produse de 13 companii, care se găsesc în rafturile hipermarketurilor și supermarketurilor din România. În cele 31 de produse analizate s-au identificat 30 aditivi alimentari, o adevărată bombă pentru sănătate.
Produsele analizate în studiul coordonat de conf.univ.dr. Costel Stanciu au gramajul cuprins între 325 și 1.000 de grame.
Din analiza etichetelor a reieșit că, în afară de făină, zahăr, drojdie și sare iodată, în cozonacul industrial se regăsesc și alte ingrediente: spărtură de soia, șrot de soia, făină de soia degresată, amidon din porumb, ou praf, pudră de albuș de ou, fibre de cartofi, zer praf, oțet din vin, făină de orz, lapte praf, gluten din grâu, ulei de palmier, ulei de rapiță, enzime, drojdie comprimată, făină de porumb, griș de grâu, pudră de zer, conservanți, coloranți, agenți de îngroșare, agenți de umezire, emulsifianți, corectori de aciditate, stabilizatori.
Conținutul de cacao la produsele analizate variază între 0,5% și 2%. Niciunul dintre ele nu respectă, însă, rețeta tradițională a cozonacului (făină tip 000, lapte dulce, zahăr, ouă, unt, umplutură de diferite tipuri). În plus, la 65% dintre produsele analizate nu se menționează tipul de făină de grâu folosită la fabricarea cozonacului.
Top 10 cozonaci aditivați
În cele 31 de produse analizate s-au identificat 30 aditivi alimentari.
15 aditivi- Cozonac cu rahat și cacao, fabricat de Lucipol
14 aditivi- Cozonac cu rahat și cacao, fabricat de Vel Pitar
13 aditivi- Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Lucipol
11 aditivi- Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Vel Pitar,cozonac cu nucă, cacao și stafide, fabricat de Lucipol, cozonac cu nucă, stafide și cacao, fabricat pentru CORA
10 aditivi- Cozonac cu nucă, stafide și cacao, fabricat de Vel Pitar, cozonac cu rahat fabricat pentru Carrefour
9 aditivi- Cozonac cu nucă, fabricat de Vel Pitar, cozonac cu nucă si cacao, fabricat de Aida Prod Com, cozonac cu umplutură de nucă, stafide și cacao, fabricat de Sal-Pan
8 aditivi- Cozonac cu cremă de lapte-frișcă, fabricat de Boromir, cozonac cu nucă, fabricat de As Pan
6 aditivi- Cozonac cu cremă ciocolată-rom, fabricat de Boromir, cozonac cu umplutură de nucă, stafide și rahat, fabricat de As Pan, cozonac cu stafide, rahat și cacao, fabricat de Teoden
5 aditivi- Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Carrefour, cozonac cu rahat, stafide și cacao, fabricat de Cristian Impex
4 aditivi- Cozonac cu cremă caramel și cremă ciocolată, fabricat de Boromir
„Cozonacul industrial este un produs care, în cele mai multe situații, nu mai are nimic din gustul și savoarea cozonacului tradițional. În compoziția acestuia există ingrediente care au denaturat rețeta acestui produs, cum ar fi: șrot de soia, spărtură de soia, făină de soia degresată, oțet din vin, fibre de cartofi, făină de porumb, amidon de porumb etc, la care se adaugă coloranți, conservanți și îndulcitori artificiali. Le sugerez consumatorilor să cumpere cozonac numai după o atentă verificare a ingredientelor, a termenului de valabilitate și să fie circumspecți la anumite mențiuni nutriționale sau de calitate, care apar pe ambalajul produselor de acest tip”, a explicat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele APC.
Sursa: EVZ.ro