Sărbătorile de la sfârşitul acestui an aduc noţiunea de “simplitate” în ceea ce priveşte manichiura. Culorile neutre sau cele închise, sclipiciul sau formele clasice aplicate, precum și roşul stau la baza preferinţelor doamnelor şi domnişoarelor. Fie că este vorba despre reuniunea celor dragi de Crăciun, fie că ne gândim la petrecerea de Revelion, un lucru e cert: mâinile vor fi o “carte de vizită” şi e necesar să reflecte îngrijire şi eleganţă.
Majoritatea saloanelor de înfrumuseţare lucrează inclusiv în 24 şi 31 decembrie, însă cu program scurt. Rezervările se pot face şi după 27 decembrie, atunci când îşi reiau activitatea, fie telefonic, fie online.
Ibolya Domschy, stilist protezist: “Clienţii sună la salon, iar dacă este liber la ora aceea, în ziua aceea când doresc ei, atunci programăm. Lucrăm în 24, dar e program scurt de la 08:30 la 14:00. Zilele de 25 și 26 decembrie sunt libere.”
Ionela Petoi, stilist protezist: “ Noi lucrăm până 24 decembrie şi după 27.”
Din păcate, sunt şi excepţii care şi-au epuizat rezervările.
Dacă ar fi să ne gândim la costuri, preţurile sunt accesibile pentru buzunarul fiecăreia. O manichiură clasică are tariful între 20 – 30 de lei, dar poate fi cuprinsă şi între 45 – 60 de lei dacă este în combinaţie cu cea semipermanentă. Manichiura cu gel porneşte de la 35 de lei pe unghia naturală până la preţul de 100 de lei. Tipsurile costă 60 – 90 de lei, iar cea semipermanentă, între 35 – 67 de lei. Un model aplicat complex costă de la 4 la 10 lei.
Ibolya Domschy: “La noi, dacă modelul este complicat, atunci sunt cu cinci lei în plus, iar french-ul costă la fel.”
Persoanele inventive sau care dispun de mai mult timp liber, îşi pot exersa creativitatea chiar şi acasă. Magazinele destinate produselor cosmetice pot oferi “instrumentele” de care au nevoie: oja clasică ce porneşte de la 10 lei în sus; lampa pentru manichiura semipermanentă sau cu gel în valoare de 200 de lei; formele de aplicare pe unghie de la 15 lei sau lac semipermanent 3 în 1- 25 de lei. Ce este mai relaxant decât să ne expunem ideile în felul acesta?
Fiecare dintre noi doreşte să se simtă specială de sărbători şi recurgem, până la urmă, la aceeaşi întrebare: “Ce culoare să-mi aleg pentru manichiură?” Ne alegem manichiura potrivită în funcţie de personalitatea noastră şi de preferinţele noastre. Însă dacă iţi doreşti să ţii cont şi de tendinţele în culori, iată care sunt părerile persoanelor specializate:
Lorena Danilevici, asistent stilist protezist: “Cel mai mult se poartă roşu şi roşu cu alb, movul, movul cu argintiu, roşu cu verde şi în special, marsala, rozul. De exemplu, nu toată lumea vine să îsi facă un model de Crăciun. Din ce am văzut eu, merg spre simplu. Se poartă cel mai mult manichiura cu gel şi se poartă formele migdală sau ascuţite. Roşul merge cel mai mult sau marsala.”
Ionela Petoi, stilist protezist: “În perioada asta se poartă roşu cu sclipici sau fără sclipici şi eventual bordo. Predomină şi culorile neutre, închise. Se poartă modelele cu fulgi sau oameni de zăpadă. ”
Ibolya Domschy: “Multă lume vrea tot mai simplu. Altfel, pare prea încărcat şi nu îţi recomand asta.”
E important să ne preţuim. Indiferent că ne alegem manichiura de acasă sau pe cea de la salon, e necesar să ne dedicăm timp şi iubire.
Andreea Luigia Borcilă