2.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Noi şefi la conducerea serviciilor secrete din Timiş! SRI va fi condus de un ofiţer care a contribuit informativ la “mazilirea” lui Sorin Frunzăverde

După un mandat destul de discret la conducerea Direcţiei Judeţene de Informaţii Timiş din cadrul Serviciul Român de Informaţii, colonelul Cătălin Peptan a fost schimbat din funcţie, urmând să fie instalat în fruntea SRI Iaşi.

În locul sau a fost numit colonelul Constantin Lolescu, 49 de ani, fost şef al SRI Caraş-Severin, care, în ultimii 4 ani, şi-a adus contribuţia la scoaterea din circuitul marilor afaceri a unuia dintre cei mai puternici oameni politici din vestul ţării, fostul vicepreşedinte al PNL, Sorin Frunzăverde, dar şi a “locotenenţilor” săi, printre care şi Ionesie Ghiorghioni, fost vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin.

Reamintim că, în luna mai 2016, Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat definitiv pe Sorin Frunzăverde la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Voturi pentru Iohannis.

Tot în aceste zile s-a produs o schimbare şi la nivelul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) Timiş. În locul comisarului şef Viorel Oroș, care s-a retras la pensie, a fost numit mai tânărul său coleg, subcomisarul Ionel Basaraba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un tânăr de 18 ani a făcut accident cu mașina. Pasagerul din dreapta a ajuns la spital

Un tânăr de 18 ani a făcut accident cu mașina. Tânărul șofer mergea spre Lugoj, când a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe...

„Crăciun pentru toți copiii” – un dar cultural pentru copiii din Freidorf

Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria Timișoara...

Citește și :