Incidentele alarmante care au avut loc în ultima perioadă în cadrul spitalelor din România se pare că au tras un semnal de alarmă conducerii sistemului sanitar. Decesul medicilor de gardă din cauza suprasolicitării lor la muncă, spitalele fără medici de specialitate și fără personal, dar și plecarea acestora în străinătate, par să fie în vizorul Ministerului Sănătății.
Astfel că, pentru un moment, Ministerul Sănătății vine cu o implementare în ceea ce privește orele de gardă făcute de medici. Noua formă a Ordinului Ministrului Sănătății 870/2004, care reglementează timpul de muncă al personalului medical și efectuarea gărzilor de către medici, vrea să aducă numeroase schimbări pozitive pentru personalul medical.
”În primul rând, ordinul introduce conceptul de flexibilizare a timpului de muncă pentru medici. Aceasta înseamnă că un medic poate să efectueze cele 30 sau 35 de ore de muncă săptămânale în mod diferențiat pe zile, în funcție de volumul activității.
În al doilea rând, este introdusă obligativitatea ca, după efectuarea unei gărzi, medicii să beneficieze de 24 de ore de repaus. În felul acesta, se evită ca oboseala acumulată în timpul gărzilor să aibă o influență negativă asupra stării de sănătate a medicului și asupra calității îngrijirilor acordate pacienților.
Nu în ultimul rând, orele petrecute de medici în gardă reprezintă vechime în muncă și în specialitate. În acest mod, activitatea în gardă este cuantificată în beneficiul medicilor care o efectuează”, transmite Ministerul Sănătății.