Surprizele din Formula 1. Care circuit dispare şi care apare?

403

Marele Premiu de Formula 1 al Franţei revine în calendar în 2018, după 10 ani de absenţă, iar întrecerile vor avea loc pe circuitul Paul Ricard din sudul Franţei.

Localizat în regiunea Le Castellet, în apropiere de Marsilia, circuitul a găzduit ultima oară un Mare Premiu de Formula 1 în 1990. În 2008, Marele Premiu al Franţei s-a desfăşurat pe circuitul de la Magny-Cours, în centrul Franţei.

Un contract valabil pe cinci sezoane a fost semnat cu autorităţile din regiunea Provence-Alpes-Cote d’Azur (PACA), în asociere cu municipalitatea din Toulon, departamentul Var şi Asociaţia de Automobilism din Franţa (FFSA).

Cel mai probabil, cursa va fi organizată la finalul lunii iulie. Nu au fost oferite date privind costurile de organizare pentru această competiţie, menţionându-se că se încadrează în parametrii normali pentru un circuit în Europa.

Circuitul Paul Ricard are o lungime de 5.861 kilometri, 25 de viraje şi cuprinde o zonă dreaptă de 1.8 kilometri, denumită Mistral. Zona a fost recondiţionată şi este deţinută de către compania familiei lui Bernie Ecclestone, directorul executiv al Formula 1 Group şi principalul finanţator al circuitului mondial F1. Ecclestone a precizat că această companie nu va fi implicată în procedura de organizare, care a fost repartizată unor promotori.

Franţa are în prezent doi piloţi în lotul pentru Formula 1, Romain Grosjean (Haas-Ferrari) şi Esteban Ocon (Manor Racing). Franţa a găzduit prima întrecere de Formula 1 în 1906 la Le Mans şi a luat parte la primul sezon de Campionat Mondial, în 1950, la Reims.

Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei a fost eliminat din calendarul pentru 2017 din motive financiare, deşi ţara a dat ultimii campioni mondiali (Nico Rosberg, Lewis Hamilton, Sebastian Vettel). Formula 1 va reveni în Germania în 2018, pe circuitul de la Hockenheim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.