Legea retrocedărilor a fost menită să repare abuzurile pe care fostul regim care controla România le-a făcut. Mii de familii au fost scoase din vilele luxoase pe care le deţineau, iar casele au fost naţionalizate. De asemenea, multe culte religioase au rămas fără proprietăţi, de cele mai multe ori de dimensiuni considerabile. În locul lor s-au mutat spitale, şcoli, cluburi de elevi şi studenţi sau au alte instituţii de stat. După Revoluţia din 1989, regimul democrat care a ajuns la putere a decis că este nevoie de o lege care să îi recompenseze pe cei care au rămas fără case pe tipul cominiştilor. Deşi legea stipulează şi acum că în cazul instituţiilor de stat care stau în case naţionalizate se impun despăgubirile în bani, tocmai pentru ca acestea să îşi continue activitatea neîntrerupt, realitatea este alta. Şcoli, spitale, grădiniţe sau palate ale copiilor a ajuns în stradă sau în spaţii improprii pentru că instanţele de judecată din România au acceptat retrocedări de clădiri în aceste cazuri.
Timişoara nu face excepţie! Şi aici, mai multe şcoli sau secţii de spital au ajuns în stradă pentru că noii proprietari şi-au răscumpărat imobilele. Iar în cazul în care s-a putut negocia, autorităţile locale au ajuns să achite chirii lunare de zeci de mii de lei pentru ca elevii sau medicii să nu fie evacuaţi.
Casa de Cultură a Studenţilor, fără casă
Un exemplu de indiferenţă din partea autorităţilor şi de aplicare precară a legii retrocedărilor este situaţia în care se află Casa Studenţilor din Timişoara. Imobilul din zona Sinaia, unde îşi desfăşoară activitatea sute de studenţi, actori, fotografi, jurnalişti, muzicieni sau artişti plastici, este şi acum în prag de evacuare. Iar responsabilitatea de a găsi un spaţiu nou pentru mutare este în sarcina Ministerului Educaţiei, care nu face altceva decât să dea din umeri.
Imobilul unde funcţionează Casa Studenţilor din Timişoara a fost retrocedat în 2005 către Ordinul Măicuţelor de la Notre Dame, reprezentate în instanţă de Episcopia Romano-Catolică. Cum activitatea studenţilor a funcţionat aici fără întrerupere din anul 1957 şi, în lipsă de un spaţiu suficient de mare şi disponibil, în 2006 au început negocierile pentru plata unei chirii. Mai marii Episcopiei nu au dat înapoi, iar contractul a fost semnat pentru plata unei chirii lunare de 18.600 de lei. Timp de 10 ani Ministerul Educaţiei a achitat chiria. În total: 2.200.000 de lei. Ei bine, cu aceşti bani se putea construi de la zero un nou sediu pentru studenţii Timişoarei. Exact promisiunea neîndeplinită a Ministerului Educaţiei. Acum, cei 20.000 de tineri care învaţă sau fac artă aici se gândesc că vor ajunge în stradă.
„De la nivel central, Ministerul Tineretului şi Sportului a analizat alternativa ca celelalte subordonate ale sale din Timişoara să poată sprijini Casa de Cultură a Stundenţilor, dar numărul angajaţilor şi tipurile de activităţi ale unităţilor subordonate exced spaţiului de care acestea dispun. Mai mult, ne este solicitat sprijinul în negocierile cu proprietarul imobilului şi ne aduce la cunoştinţă faptul cu au cerut sprijinul şi altor autorităţi centrale”, se arată într-un comunicat al MTS.
Episcopia Romano-Catolică pare dispusă să le permită studenţilor să rămână în sediul actual, dar refuză o renegociere a chiriei. Aceasta este extrem de greu de achitat, dacă ne gândim că bugetul lunar al Casei de Cultură a Studenţilor este de doar 80.000 de lei. Aşadar, o soluţie pentru stabilitatea acestei instituţii nu există.
Liceul de Arte şi Inspectoratul Şcolar, retrocedare la pachet
O lovitură grea pentru educaţia timişoreană a venit tot în anul 2005, anul marilor retrocedări. Atunci clădirile Liceului de Arte Plastice şi Inspectoratului Şcolar Timiş au ajuns pe mână altor proprietari decât Primăria Timişoara. Fundaţia Caritatea a câştigat imobilele în instanţă şi imediat au impus autorităţilor locale o chirie lunară exorbitantă, greu de suportat de bugetul local: 36.000 de lei pentru liceu şi 14.000 de lei pentru inspectorat.
Sumele enorme achitate lunar pentru aceste două instituţii de învăţământ au făcut Primăria Timişoara să nu mai poată plăti comunităţii evreieşti sumele la timp. După un an de întârzieri în cazul Liceului de Arte Plastice, autorităţile au decis mutarea celor 500 de elevi şi a profesorilor în alt spaţiu. Şi atunci au început problemele, pentru că nu exista niciun spaţiu disponibil care să satisfacă nevoile tinerilor artişti. Elevii au făcut un şir de proteste în 2011 pentru a forţa autorităţile să le permit să rămână în centrul oraşului. Cadrele didactice explicau că au nevoie de ateliere cu multă lumină şi spaţii expoziţionale pentru artişti, lucruri de care nu ar fi dispus într-o şcoală clasică. Din păcate pentru ei nu s-a găsit înţelegere la Fundaţia Caritatea, care a refuzat să reducă chiria sau să vândă imobilul la un preţ pe care Primăria Timişoara şi l-ar fi putut permite. Aşa că cei 500 de elevi, alături de profesori, au ajuns la Colegiul Tehnic de Vest, departe de centrul oraşului.
În privinţa Inspectoratului Şcolar Timiş nu s-a găsit încă o soluţie. Se vorbeşte despre mutare, pentru ca bugetul local să scape de chirie, dar nu s-a decis nimic concret. O idee asupra căreia s-a convenit a fost relocarea inspectoratului în locul în care a funcţionar Liceul Agricol Petru Botiş, de pe Calea Aradului. Însă până acum nu s-au făcut paşi concreţi pentru mutare, iar o problemă este distanţa mare faţă de centrul oraşului, acolo unde sunt concentrate cele mai multe instituţii de stat.
Palatul Copiilor, departe de copii
Un alt exemplu clar că retrocedările decise în instanţă afectează în mod negativ educaţia este revendicarea, aprobată de magistraţi, a Palatului Copiilor din Timişoara. La începutul anilor 2000 clădirea din faţa Parcului Copiilor a fost revendicată. Nimeni nu a ţinut cont că aici veneau, după cursuri, peste 7.000 de elevi, care învăţau dansuri, arte plastice, sporturi sau făceau fel de fel de activităţi care le deschid orizonturile şi talentul. Nu s-a ţinut cont importanţa instituţiei, care se remarcă anual cu sute de diplome la concursuri naţionale şi internaţionale.
După negocieri interminabile, plata penalizărilor la chiria de mii de euro şi căutarea de soluţii, decizia crudă a venit în 2010 – palatul se mută într-un fost internat.
Ei bine, în momentul în care Palatul Copiilor a plecat din centrul oraşului pe Calea Girocului, numărul copiilor care îi frecventau a scăzut cu 2.000. nu asta ar fi cea mai mare problemă, dar elevii rămaşi au ajuns să ţină cursuri în spaţii improprii, prea mici şi insalubre. Investiţiile ca noul spaţiu de la Liceul Azur să fie transformat într-un palat al copiilor au fost mici şi nu au dus decât la dezamăgire pentru elevi, profesori şi părinţi. Pereţii scorojiţi, zidurile crăpate şi igrasia fac parte din peisajul de care au parte copiii zilnic. O investiţie majoră ar trebui să vină din partea Ministerului Educaţiei, care patronează palatul. Dar, aşa cum ne-am obişnuit deja, păsurile timişorenilor ajung cu greu în atenţia autorităţilor centrale, care nu fac altceva decât să promită soluţii urgente… de ani buni.
O gură de aer proaspăt
După ani şi ani în care statul a privit neputincios cum instituţiile sale sunt evacuate de noii proprietari, la Timişoara autorităţile locale aduc o speranţă. S-a decis prima răscumpărare a două licee importante din oraş. Vorbim despre Colegiul Naţional Bănăţean şi Liceul Dositei Obradovici. Primăria Timişoara a bătut palma cu Episcopia Romano-Catolică şi, împreună, au decis achiziţionarea de către municipalitate a clădirilor şi terenurilor pe care funcţionează cele două instituţii de învăţământ.
„Am cumpărat Colegiul Bănăţean. Ieri s-au finalizat negocierile şi am reuşit să încheiem înţelegerea cu Episcopia Romano-Catolică pentru achiziţia campusului Colegiului Bănăţean, ceea ce înseamnă un teren de 13.000 mp şi un total de suprafaţă construită de 13.165 mp. Este vorba despre 6 corpuri de clădire”, spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei.
Preţul de achiziţie nu este unul deloc de neglijat. Autorităţile vor plăti 4,6 milioane de euro. Nu toţi banii vor fi achitaţi deodată, bugetul local nefiind suficient de mare. Se vor plăti rate trimestriale, timp de 3 ani.
Vestea bună este că elevii, părinţii lor şi cadrele didactice pot răsufla uşurate fără să se mai teamă de o posibilă evacuare. Mai mult, bugetul local este astfel degrevat de plata unei chirii lunare de 25.000 de lei, cât s-a achitat în ultimii 11 ani pentru cele două şcoli.
