1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Asigurați-vă că ați încuiat ușile locuinței. Ce a furat un hoț în toiul nopții

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări faţă de un bărbat de 38 de ani, bănuit de furtul mai multor bunuri dintr-un imobil situat în Timişoara.

În noaptea de 11 spre 12 noiembrie, bănuitul ar fi pătruns, prin efracţie, într-un imobil situat pe raza municipiului Timişoara, iar din interior ar fi sustras un televizor, două telefoane mobile şi mai multe sticle cu băuturi alcoolice.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 10.000 de lei a fost recuperat în totalitate de poliţişti.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, bănuitul fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :