Politehnica Timișoara l-a luat pe golgheterul rivalei bănățene. Interul Ilie Vaidasigan vine la medaliata cu bronz pentru a întări linia de 9 metri.
Alb-violeții au anunțat primul transfer al iernii la câteva zile după eliminarea din Cupa EHF. Studenții s-au întărit în linia de 9 metri, acolo unde formația condusă de Pero Milosevic a suferit cel mai mult în această primă parte a stagiunii. Poli l-a împrumutat până în vară pe golgheterul Reșiței, Ilie Vaidasigan. Interul în vârstă de 34 de ani schimbă taberele din cauza problemelor financiare grave cu care se confruntă echipa cărășană.
Vaidasigan a mai îmbrăcat tricoul violeților, în sezonul 2010-2011, tot sub formă de împrumut, într-un moment în care concurența la Reșița era acerbă. Cel mai bun sezon al său a fost precedentul, unul în care a reușit să ocupe prima poziție în clasamentul golgheterilor campionatului la finalul sezonului regulat cu 165 de golrui.
”Astăzi am semnat contractul cu Vaidasigan. El a venit împrumut de la Reșița până la finalul campionatului. Un transfer forțat de situația Reșiței, care astfel se mai eliberează de unele cheltuieli. Vor mai urma și alte transferuri, unele chiar pentru sezonul viitor, încercăm să pregătim din timp stagiunea următoare”, a anunțat președintele SCM-ului, Radu Țoancă.
Noul transfer al lui Poli nu va fi marți în teren la restanța din ultima rundă a turului cu CSU Suceava. Meciul cu trupa bucovineană are loc la sala Constantin Jude de la ora 19.
”Trebuie să învingem Suceava ca să ne consolidăm locul 7 în clasament. Avem nevoie de toate punctele pentru a ne apropia de obiectivele noastre. Locurile 1-3 rămân ținta noastră”, au subliniat oficialii SCM-ului.