0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Trupa Tóth Evelin TrióM din Ungaria concertează la Timișoara

Luna noiembrie, dedicată în mod tradițional jazzului în Timişoara, se încheie mâine, 29 noiembrie, la ora 19, cu un concert acustic al trupei Tóth Evelin TrióM din Budapesta.

Iată ce spune Rácz Mihály, critic muzical: “Concertul trupei Tóth Evelin TrióM este meditativ, tulburător şi postmodern. Cei trei artişti îmbină jucăuş muzica lui Bartók Béla şi dadaismul, fado şi punk-rock-ul, elementele de muzică tradiţională şi jazz, contemporanul cu eternul. Prezenţa scenică şi întinderea vocală a lui Tóth Evelin este uimitoare, muzica de chitară a lui Csókás Zsolt este totodată o revelaţie teatrală şi muzicală, iar Szalai Péter folosește tobele ca şi cum legile fizicii n-ar exista deloc. Această producţie este una totală. Cei doi muzicieni întreţin momentul cu o vitalitate nemaivăzută, iar Evelin, prin vocea ei, invocă un univers complet.”

Lidera grupului, Evelin Tóth, se ocupă cu muzica de aproape 20 de ani, fiind implicată în mai multe formaţii cu care a înregistrat câteva albume musicale (Ektar Quartet, Rubai Trio). După absolvirea studiilor de canto clasic, s-a dedicat tehnicilor vocale “exotice” (stilul sud-indian, nord-african şi sefard), folosindu-şi propriul corp ca un instrument în improvizaţiile vocale. Vocea ei unică i-a permis să fie solistă în proiectul circului musical Hólyagcirkusz Társulat, câştigând premiul pentru cea mai bună voce la Festivalul Teatrelor Alternative din Szeged. În ultimii 10 ani a colaborat cu toboşarul Hamid Drake (SUA) şi cu compozitorul Erikk McKenzie (Norvegia). O puteţi auzi şi pe coloana sonoră a filmelor maghiare Végállomások (2006) regizat de Gábor Péter Németh, Clepsidra (2007) regizat de Szabolcs Tolnai, fiind autoarea muzicii din documentarul Szabadulóművész (2010) al reputatului Árpád Schilling. Periodic lucrează ca vocal coach pentru actorii din Ungaria.

Tóth Evelin TrióM (Tóth Evelin, Csókás Zsolt, Szalai Péter) există din 2014 şi interpretază un melanj de ethno-jazz, fado, electric, rock. Concertul din Timişoara va fi o bună ocazie de prezentare a albumului “Maya” lansat în 2015, după care grupul va pleca în turneu în Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :