2.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Petre Roman, la Timișoara: Politica este despre rezultate, nu despre intenții-VIDEO

Fostul premier Petre Roman, la inițiativa conducerii Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, a venit în oraș, cu scopul de a discuta despre valorile contemporane, împreună cu studenții.

Întâlnirea omului politic, dar totodată și a profesorului universitar Petre Roman, cu studenții, s-a bazat pe deprinderile din viață. Astfel că, în calitate de profesor, om politic, și lider, în anii ’90, a împărtășit cu viitori medici timișoreni, poveștile, bazate pe fapte reale, care au consolidat cariera fostului prim-ministru.

Printre cele mai relevante și de sine stătătoare învățături, studenții au fost îndrumați spre cunoașterea cât mai bună a culturii și a artei. În prim-plan a fost pus și momentul intrat în istorie la Timișoara, Revoluția de la 1989. Fiind un om împotriva regimului comunist, a ținut să aducă la cunoștința tinerilor momentul care a adus libertatea de care se bucură acum.

”A fost o onoare pentru mine să dau curs invitației la Timișoara. Întâlnirea noasră vreau să se rezme la gânduri și povești, pe care vreau să le transmit tinerilor. În primul rând, vreau să le povestesc modul în care a luat naștere libertatea în țara noastră. Fără libertate, nu ai dreptul să alegi, nu ai dreptul la nimic. Libertatea înseamnă dreptul și posibilitatea de a face alegeri. Am fost în focul armelor, al mitralierelor, pentru a câștiga dreptul la libertate, în Decembrie 1989. Așa a început libertatea în România. Timișoara înseamnă foarte mult pentru mine”, spune Petre Roman.

Într-o altă ordine de idei, în ceea ce privește valorile contemporane, Petre Roman spune că: ”A avea valori fundamentale înseamnă enorm de mult în viață. Face chiar viața însăși”.

Îndemnul fostului premier a fost ca studenții timișoreni să înceapă cu lectura și cunoașterea marilor clasici ai lumii. După cunoașterea marilor clasici, studenții ar trebui să continue cu cei care au revoluționat lumea culturii și a gândirii. Personaje care proveneau din România, la începutul secolului XX. Acum este momentul să cunoașteți adevărate valori și marii istorici ai lumii, adaugă profesorul Petre Roman.

”În momentul acesta eu vin din sfera politicii. Politica trebuie făcută cu valori fundamentale. Însă, politica, așa cum îmi place mie să spun, este despre realizări, nu despe intenții. Iar politica pentru cei care își asumă riscul de a realiza așa ceva, este periculoasă. Cei care nu fac în politică, dar aspiră la putere, de dragul puterii, dintotdeauna de când există politica, au conspirat împotriva celor care dețineau politica pentru a face ceva. Eu am fost în situația asta. Este greu să fii un lider politic. Eu am trăit acest lucru. Atunci când am avut cea mai frumoasă victorie, cu putință, în acel moment, a fost cineva care a spus: Nu, nu îl vrem pe ăsta. Dar asta nu e nimic rău, pentru că asta este libertatea”, adaugă Petre Roman.

Studenții au învățat ce înseamnă sistemul politic și responsabilitatea unui adevărat lider. Pentru a diferenția părțile negative, de cele pzitive ale politicii, fostul premier spune că: ”Atunci când politica rămâne o succesiune de intenții, fără rezultate, atunci este o politică rea. O politică de care trebuie să ne debarasăm. Din păcate, nu prea ne putem mândri cu ceea ce a însemnat politica în ultimii 27 de ani”.

Povestirile au pus în viziunea studenților de la Medicină, viața așa cum este ea. Valorile fundamentale au stat la baza poveștilor, omului politic și totodată a cadrului didactic, de peste 45 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România va cânta printre îngeri…

Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară și pop-rock din România, s-a stins din viață. Gabi Cotabiță s-a dus printre...

Citește și :