-2.9 C
Timișoara
miercuri 15 ianuarie 2025

Doi albanezi, opriţi la frontiera de sud-vest a României

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în zona de competenţă doi cetăţeni albanezi, care au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În data de 16 noiembrie, în jurul orei 17.40, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, a observat două persoane care se deplasau pe jos între locălităţile Dudeştii Vechi şi Sânnicolau Mare.

Imediat poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune tactică specifică, în urma căreia au fost depistate cele două persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Bărbații au fost conduși la sediul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, iar în urma verificărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 21, respectiv 24 ani. La cercetări, aceştia au declarat că au venit din Serbia şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Foto: arhivă

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Un bărbat cercetat pentru agresiune sexuală, în urma unei provocări pe TikTok

Un bărbat a ajuns în atenția polițiștilor, în urma unui videoclip din mediul online. Pe video apare un live în care un bărbat alerga...

„Pana Dimineața” lansat de trupa The Bandits

Trupa The Bandits lansează o piesa nouă și pregătește albumul 2 Până Dimineață este numele melodiei iar videoclipul a fost filmat la Fundația Județeană...

Citește și :