1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Ordonanţă de urgenţă: demnitarii nu fac excepţie în materie de plagiat!

Ministerul Educaţiei vine cu precizări legate de normele de etică în cercetarea academică: printr-o OUG, se abrogă statutul de excepție al demnitarilor, ale căror abateri de la etica academică nu puteau fi analizate și sancționate de comisiile de etică de la nivelul universităților!

În ședința de Guvern de marți, 19 ianuarie, se va supune aprobării proiectul de Ordonanță de Guvern de modificare a Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare

Astfel, textul normativ propus abrogă art. 42 (3) din Legea 206, care stabilea statutul de excepție al demnitarilor, ale căror abateri de la etica academică nu puteau fi analizate și sancționate de comisiile de etică de la nivelul universităților. Acestea erau anterior rezervate doar analizei Consiliului Național de Etică.

Modul de retragere a titlului de doctor și a calității de conducător de doctorat şi/sau a atestatului de abilitare vor fi reglementate printr-o OUG de modificare a Legii Educației Naţionale nr. 1/2011, care va fi supusă aprobării Guvernului la începutul lunii februarie 2016, când Executivul poate adopta ordonanțe de urgență. Proiectul de Ordonanță de Guvern poate fi consultat AICI.

Odată cu modificarea atribuțiilor acestor consilii (Consiliul Național de Etică și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare), după finalizarea raportului din partea comisiei consultative pentru clarificarea cadrului instituţional şi normativ privind controlul calităţii tezelor de doctorat şi aspectele de etică a cercetarii ştiinţifice, vor fi promovate, la începutul lunii februarie, modificarile legislative necesare. Atribuțiile CNATDCU, precum și modalitatea de selecție a membrilor săi, vor fi, de asemenea, stipulate în modificările legislative.

Ministerul Educației a publicat pe site-ul propriu lista cu toate școlile doctorale și coordonatorii de doctorat care se regăsesc în cadrul universităților. Aceasta poate fi consultată AICI.

„Menționăm că toate demersurile Ministerului Educației în ceea ce privește mediul academic și cercetarea științifică vizează asigurarea unui cadru normativ care să recredibilizeze funcţionarea sistemului de învăţământ superior din România, îndeosebi la nivelul studiilor universitare de doctorat”, a anunţat ministerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Simpozion Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary Research in Applied Life Sciences”

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a organizat celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary...

Citește și :