Papa Francisc a denunţat toate violenţele de inspiraţie religioasă în timpul vizitei sale de duminică la principala sinagogă din Roma, arătându-se solidar faţă de cea mai veche comunitate evreiască din diaspora, în semn de prietenie interreligioasă, într-o perioadă marcată de atacuri islamiste.
În timpul acestei vizite, Papa Francisc a respins toate formele de antisemitism şi a făcut apel la „prudenţă maximă” şi intervenţie rapidă pentru a preveni un alt Holocaust.
„Violenţa omului împotriva omului este în contradicţie cu fiecare religie care este demnă de numele său, în special cu cele trei religii monoteiste”, a spus Papa Francisc, referindu-se la creştinism, iudaism şi islam.
„Fiecare fiinţă umană, în calitate de făptură a lui Dumnezeu, este fratele nostru indiferent de originile sale sau de credinţa sa religioasă”, a adăugat acesta.
Opiniile sale au fost împărtăşite de membrii comunităţii evreieşti, ca semn de prietenie interreligioasă în faţa extremismului musulman.
„Astăzi, trista noutate este că după două secole de dezastre produse de naţionalism şi ideologii, violenţa a revenit şi este alimentată şi justificată de viziuni fanatice inspirate de religie”, i-a spus Papei rabinul-şef al Romei, Riccardo Di Segni.
„O întâlnire pacifistă între diferite comunităţi religioase, ca aceasta care are loc astăzi la Roma, este un semn foarte puternic al luptei împotriva invaziei şi abuzului de violenţă religioasă”.
Papa Francisc a reamintit că în timpul Holcaustului, şase milioane de evrei au fost „victimele celui mai inuman barbarism, comis în numele unei ideologii care a avut drept scop să îl înlocuiască pe Dumnezeu cu omul”.
Papa Francisc a salutat câteva mii de imigranţi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, în cadrul marcării unei Zile a Refugiaţilor de către Biserica Catolică. Aceşti oameni poartă în ei „o istorie, o cultură şi valori preţioase”, a spus Suveranul Pontif duminică, îndemnându-i să nu renunţe la speranţă.
Papa a îndemnat în mod repetat statele europene să primească oameni care fug din calea războiului şi sărăciei.
Francisc a devenit duminică, după întâlnirea cu migranţii, cel de al treilea papă din istoria Vaticanului care a vizitat principala sinagogă din Roma. Rabinul şef al Romei, Ricardo Di Segri, a declarat că această vizita este considerată un semn al îmbunătăţirii relaţiilor, în ultimii 50 de ani, între evrei şi catolici.
Această vizită are loc în contextul în care Europa, Africa şi Orientul Mijlociu sunt ţintele unor atacuri extremiste, condamnate în mod repetat de Suveranul Pontif, mai ales că atentatele au fost deseori îndreptate împotriva creştinilor şi minorităţilor religioase.