Una dintre cele mai proeminente figuri ale lumii Bitcoin consideră că moneda virtuală a eşuat şi în consecinţă şi-a vândut întregul său portofoliu, susţinând că moneda virtuală e sortită eşecului.
Mike Hearn, un programator britanic care a renunţat la un job la Google pentru a lucra la dezvoltarea Bitcoin acum doi ani, a declarat că această monedă este controlată de China şi reţeaua pe care se bazează „este la un pas de colaps tehnic”.
„Nu prea mai există motive să credem că Bitcoin poate fi mai bună decât sistemul financiar existent”, a scris Hearn.
„Fundamentele sunt defecte şi, orice s-ar întâmpla cu preţul pe termen scurt, tendinţa pe termen lung va fi probabil de scădere. Eu nu voi mai lua parte la dezvoltarea Bitcoin şi am vândut toate monedele mele”, a adaugat acesta.
Moneda virtuală se bazează pe crearea unor aşa-numite blocuri, înregistrările tranzacţiilor cu Bitcoin, care sunt create la fiecare 10 minute. Aceste blocuri sunt adăugate la un registru central denumit blockchain, pentru a verifica tranzacţiile. Acest blockchain este fundamentul monedei, înregistrând fiecare cumpărare şi vânzare de Bitcoin.
Hearn susţine că limitarea tehnică ce restricţionează dimensiunea blocurilor înseamnă că reţeaua a devenit suprasolicitată şi nu mai poate face faţă cererii.
Limita actuală de 1 MB, care este în vigoare de la crearea reţelei online în 2009, permite mai puţin de trei tranzacţii pe secundă, a spus Hearn, aşa că reţeaua „suferă întârzieri mari şi plăţi nesigure”, iar disputele din interiorul comunităţii Bitcoin nu au permis să se facă schimbări. El a susţinut ridicarea limitei la 8 MB, dar nu a avut succes.
Cotaţia Bitcoin a scăzut cu 7 la sută după anunţul lui Hearn.