Conducerea Universității ”Eftimie Murgu” din Reșița ia măsuri extraordinare pentru a reduce cheltuielile. Cursurile au fost programate la instituția reșițeană de învățământ superior, de luni până joi, adică patru zile pe săptămână. Decizia, fără precedent, a fost luată de actuala conducere a universității, având în vedere momentul financiar dificil pe care-l traversează instituția.
Rectorul Universității ”Eftimie Murgu” din Reșița, conferențiarul Andrade Bichescu, a fost nevoit să apeleze și la măsuri mai nepopulare. Acestea au mers până la restructurări la nivelul personalului didactic și auxiliar și alte măsuri menite să reducă cheltuielile.
„Activităţile didactice au fost programate de luni până joi. Vinerea este zi liberă, iar personalul administrativ are săptămâna de lucru de numai patru zile. Se face astfel o reducere cu cheltuielile de salarizare de 20%. Am elaborat şi un program de restructurare care a fost trimis ministerului, prin care am cerut şi un sprijin financiar. Cu toate aceste probleme, activitatea didactică la UEM Reşiţa se desfăşoară normal. M-am întâlnit aseară şi cu reprezentanţii studenţilor şi i-am asigurat de acest lucru. Chiar şi balul bobocilor va fi organizat, dar deocamdată nu ştim când şi cine vor fi invitaţii”, a declarat, pentru Radio Reșița, rectorul Andrade Bichescu.
Conducereau Universității ”Eftimie Murgu” din Reșița, a renegociat și contractele cu furnizorii de utilităţi, tot în ideea reducere cheltuielilor. Asta înseamnă instituția este alimentată cu agent termic pentru încălzire şi energie electrică pentru iluminat și funcționarea sistemului informatic sau alte necesități doar în cele 4 zile pe săptămână programate pentru activități didactice. O optică interesantă, care aduce aminte de vremurile de tristă amintire de dinainte de 1989, când reșițenii – alături de ceilalți români – aveau program de încălzire, apă caldă și energie electrică.
Sursa: radioresita.ro