Veşti proaste pentru şoferi! Tronsonul de autostradă Lugoj – Deva va fi finalizat abia peste 2 ani

136

Şoferii din vestul ţării primesc o veste proastă: cele 3 loturi ale tronsonului de autostradă dintre Lugoj şi Deva nu vor fi gata decât în 2018. Este estimarea Ministerului Fondurilor Europene.

Potrivit portofoliului de proiecte care au intrat în Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, proiectele loturilor 2, 3 şi 4 din tronsonul Lugoj – Deva, au fost fazate. Adică, ceea ce s-a realizat până la 31 decembrie 2015 se va rambursa din ciclul de finanţare 2007 – 2013, iar ceea ce se va construi de acum până în 2018 se va deconta din actualul program.

Stadii de realizare şi probleme

Lotul 2, tronsonul Lugoj – Deva

Şantierul de pe lotul 2 al acestui tronson de autostradă, cuprins între Traian Vuia şi Coşeviţa, a ajuns la aproape 40%, însă a întâmpinat şi probleme. După ce a turnat asfalt, în zona localităţii Dumbrava, drumul s-a surpat, taluzul a alunecat la vale, iar un pasaj s-a inundat. CNADNR face în prezent analize ale materialelor folosite de construtor pentru a determina problema, după ce consultatntul a semnalat mai multe note de neconformitate între ce a descoperit pe şantier şi ce e stipulat în caietul de sarcini.

Cei 28,6 kilometri de autostradă costă 128 de milioane de euro, iar termenul de finalizare din contractul iniţial era luna mai a anului 2016.

Lotul 3, tronsonul Lugoj – Deva

Construirea acestei bucăţi de autostradă este cea mai întârziată. Lucrările nu depăşesc stadiul de realizare de 30%, în condiţiile în care şi acest lot ar fi trebuit deschis circulaţiei peste mai puţin de 5 luni. Valoarea celor 21 de kilometri, cuprinşi între Coşeviţa şi Ilia, se ridică la 132 de milioane de euro. Şantierul a înaintat greu, existând dificultăţi în finalizarea exproprierilor. La fel ca lotul 2, şi acesta este estimat a fis inaugurat în 2018.

Lotul 4, Lugoj – Deva

Problemele s-au ţinut lanţ pe şantierul lotului 4 al tronsonului Lugoj – Deva din autostrada A1. După ce a scăpat de un cimitir ilegal apărut în calea excavatoarelor, constructorul s-a trezit, toamna trecută, că CNADNR nu a obţinut acord de mediu şi autorizaţie de construire pentru jumătate din lungimea drumului. Aşa că lucrările au fost stopate şi se lucrează numai pe jumătate din şantier. Stadiul de realizare a trecut totuşi de 40%.

Lotul 4 este cuprins între localităţile Ilia şi Şoimuş, are peste 22 de kilometri şi costă aproape 420 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.