Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, a anunțat că prin amendamentele la OUG 20/2016 adoptate de deputaţi salariile din Educaţie şi Sănătate vor creşte, în medie, cu 15%. El a anunţat că astăzi, 1 noiembrie, comisiile de resort se reunesc din nou pentru a da un raport, scriu ziariștii de la dcnews.ro.
”Până mâine dimineaţă (marţi 1 noiembrie – n.r.) trebuie să ne lămurim şi noi, să vedem care sunt cu adevărat grilele cele mai corecte, care asigură acea creştere medie pentru sănătate şi pentru educaţie de 15% în medie. Asta înseamnă că la unii din sistem vor creşte salariile mai mult, la alţii mai puţin, dar, per total, mai mult de 15% acest buget nu poate în acest moment să susţină. Specialiştii noştri vor analiza aceste grile cu cei de la Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe (…) pentru a face o lege care să se aplice. Nu trebuie să minţim lumea’‘, a declarat Solomon la finalul şedinţei Comisiilor reunite de muncă şi buget de la Camera Deputaţilor.
În urma dezbaterilor s-a observat că impactul, atât pentru Educaţie cât şi pentru Sănătate, ar fi în jur de 300 milioane de euro. Aleşii au aprobat un amendament referitor la sistemul sanitar, care prevede că, ”începând cu 1 decembrie 2016, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula prin raportare la salariul de bază”. Majorarea ar trebui aplicată de la 1 ianuarie 2017.
Chestionat aspura acestui subiect, președintele federației sindicale ”Spiru Haret” Timiș, profesorul Virgil Popescu spune că ”probabil parlamentarii au nevoie de voturile profesorilor dacă au ajuns acum, în prag de alegeri generale, să adopte tot felul de măsuri menite să ne câștige simpatia și susținerea. Nu zic că nu este nevoie de o majorare salarială în învățământ dar să ne amintim că au mai adoptat alții o majorarea salarială cu 50 de procente, tot în prag de alegeri, cu niște ani în urmă, bani pe care nu i-am mai primit nici până acuma” subliniază Virgil Popescu.
Sursa: dcnews.ro