Robu pleacă la Bucureşti pentru looby la centura Timişoara Sud

206

Primarul Timişoarei va pleca, vineri, la Bucureşti pentru a face lobby pentru construirea centurii de ocolire a Timişoarei pe partea de sud. Edilul şef a solicitat clarificări la CNADNR, iar directorul companiei de drumuri l-a invitat la o discuţie.

„Vom merge şi vom avea discuţii concrete pe de o parte pe documentaţiile care există acum şi pe de altă parte pe prevederile din Masterplan unde am sesizat nişte inadvertenţe”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Primarul crede că, fiind ajutat de şeful CNADNR şi de premierul Cioloş, lucrările la centură ar putea începe chiar de anul viitor.

„Eu sunt convins că vom începe construirea la centura sud şi în doi ani, doi ani şi jumătate să avem finalizată centura. Nu putem să ajungem în 2021 fără centură. Necesitatea a devenit stringentă. Oraşul are de suferit pentru că mii de maşini pe zi, care nu au treabă în Timişoara, traversează oraşul şi îl aglomerează în mod nejustificat”, a mai declarat primarul.

Pentru centura de sud ar fi nevoie de peste 100 de milioane de euro. Proiectul este trecut în Masterplanul de Transport al României, dar până acum nu s-a obţinut finanţarea europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.