În perioada 28-29 octombrie, în Piața Libertății din Timișoara va avea loc un eveniment inedit la care poate participa oricine: Fire Festival. Timp de două ore, în fiecare seară a festivalului, artiști din țară și de peste hotare vor oferi un spectacol de foc și lumini și vor împărtăși cu publicul arta lor, la care se pricep atât de bine.
Nevoia unui astfel de eveniment a apărut din dorința de a reuni artiștii, de a le oferi șansa să se manifeste și să-și demonstreze talentul. Astfel, trupa Pyraessence, din Timișoara, în colaborare cu Asociația Indivizilor Activi (AIA), au pus la cale Fire Festival, primul eveniment de acest gen din România.
”Acum un an, era doar o idee, o dorință personală de a aduce laolaltă comunitatea românească de juggleri, de a arăta publicului că existăm și totodată, de a pune Timișoara pe harta internațională a acestei comunități. În prezent, cu ajutorul unui grup de tineri mânat de aceleași dorințe, am reușit să transformăm asta într-un eveniment de anvergură, cu un impact puternic, având în plan ediții anuale”, a declarat Daniela Manea, membră a trupei de artiști Pyraessence.
Astfel, publicul va avea ocazia să vadă artiști din Timişoara, Arad, Cluj, Miercurea Ciuc, Suceava, Braşov, dar și din Franța, Cehia, Republica Moldova, care for oferi reprezentații pe cât de diferite, pe atât de interesante.
”Vedem peste tot oameni care jonglează cu focul la diferite evenimente: îi găsim în piețe, la concerte, pe malul mării, însă nu îi găsim pe toți într-un singur loc. Nu îi găsim la un festival destinat lor, în care să își exprime arta și munca publicului larg. Despre asta este Fire Festival – pentru prima dată în România sunt reuniți într-un festival al lor, care este cu ei și despre ei!”, a declarat Dani Holocan, președintele Asociației Indivizilor Activi (AIA).
Evenimentul va avea loc începând cu ora 20:00, după cum urmează:
Vineri, 28 octombrie
ora 20:00 – Noni (Arad) – solo act
ora 20:15 – Amaris Agni (Timişoara) – solo act
ora 21:00 – Pyraessence (Timişoara) – „The Last Steampunk Waltz”
ora 21:30 – Martin Cervenka (Strakonice, Cehia) – solo act
ora 21:45 – Csongor Torok (Miercurea Ciuc) – „Winter Rose”, solo act
Sâmbătă, 29 octombrie
ora 20:00 – Patrick Sebastian Negrean (Cluj) – „Hommage to an Inner Fire”, solo act
ora 20:15 – Lamia (Cluj) – „All Fears Eve”
ora 20:45 – Cristina Sarageaua – Hypnosis (Braşov) – „Underworld”, solo act
ora 21:00 – Ordinul Solomonarilor (Suceava) – „Solomanţa”
ora 21:30 – Jeremie Damamme – Taos Rion (Caen, Franţa) – solo act.
ora 21:45 – Impyro (Chişinău, Republica Moldova) – „Heavyweight”