2.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Elicopterele militare nu au lipsit de la Ziua Armatei-VIDEO

Au trecut 72 de ani din acea toamnă când Armata Română împreună cu Armata Roșie devenite de voie sau de nevoie aliate, a câștigat bătălia de la Carei, ce a marcat eliberarea ultimei bucăți de pământ a țării de sub ocupația forțelor Axei. De atunci se marchează în mod solemn în fiecare an Ziua Armatei Române. Și anul acesta, pe platoul din jurul Monumentului Soldatului Român din Parcul Central a fost un scurt program de aducere aminte. Civili și militari deopotrivă au împânzit aleile.

Preoți şi diaconi de la Catedrala Mitropolitană conduși de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul-Vicar au deschis ceremoniile cu o slujbă de pomenire a celor căzuți pe câmpurile de luptă de pe tot cuprinsul Europei.

Colonelul Cristian Dinulică, comandantul Brigăzii 18 Infanterie „Banat”, a citit un emoționant elogiu adresat celor ce nu mai sunt dar și veteranilor de război ce încă sunt mărturie a acelor ani. Prefectul județului, Mircea Băcală, a scos în evidență faptul că eroii nu ar trebui uitați nicicând.

Au participat reprezentanţii ai autorităţilor judeţene şi locale, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi organizaţiilor politice şi apolitice din judeţul Timiş.

Zeci de elevi de la diverse școli din oras, dar chiar și unii copii mult mai mici veniți cu grădinița sau cu bunicii au ținut să urmarească ceremonialul militar.

Au fost ca în toți anii depuneri de coroane de flori din partea majorității instituțiilor din județ. Momentul mult așteptat de toată lumea a fost defilarea gărzii de onoare și a fanfarei militare. Acestia au încălzit atmosfera si cu un scurt program artistic.

Un cadou inedit făcut de aviatoriii militari s-a materializat într-un zbor de salut cu o formație de trei elicoptere militare ce au survolat de două ori monumentul din Parcul Central. Zborul a fost aplaudat la scenă deschisă mai ales de copii ce se visează și ei piloți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în Canada și SUA, continuare de succes a internaționalizării afacerilor românești

În perioada 04 - 15 noiembrie a.c., CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale...

Unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România va cânta printre îngeri…

Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară și pop-rock din România, s-a stins din viață. Gabi Cotabiță s-a dus printre...

Citește și :