8.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Robu: ”Noi avem un singur adversar: PSD. Trebuie să strângem rândurile și să câștigăm alegerile parlamentare” VIDEO

Partidul Național Liberal, condus de edilul Timișoarei, Nicolae Robu, a început de câteva săptămâni să consolideze echipa filialei. Primarul declară că PNL Timiș are un singur adversar, PSD. Totodată speră ca mesajul de coagulare al dreptei să producă rezultate favorabile. Membrii partdiului sunt convinși că vor avea rezultate bune la alegerile parlamentare din 11 decembrie..

Pentru a fortifica echipa, prima mișcare a fost de a-l numi pe Ioan Ambruș, vicepreședinte al PNL Lugoj. Ieri seară, în urma unei ședințe a biroului politic local, din Lugoj, membrii partidului au votat funcția pe care o ocupă actualmente Ioan Ambruș. Toți au votat ca Ioan ambruș să rămână membru de vârf al PNL Timiș, responsabil de muncipiul Lugoj.

Nicolae Robu declară că a gândit în același mod cu colegii din Lugoj, iar în ceea e privește coagularea dreptei declară că: ”NU cred că este înțelept pentru noi, toți cei cu orientare de dreapta, să ne tot disputăm între noi, electoratul cu aceeași orientare. În felul acesta să facem implicit jocul PSD-ului, lăsând PSD-ul să zburde pe culoarul de stânga. Noi trebuie să înțelegem că într-o bună zi tot va trebui să fim împreună, dincolo de simpatiile și antipatiile interpersonale”.

La Lugoj suntem în căutarea unei formule, ca pe viitor, să nu mai conducă la disputa păguboasă pentru toți, între actorii de dreapta, așa cum s-a întâmplat la alegerile locale, adaugă edilul.

pnl-octombrie-2016-2

Vicepreședintele PNL Timiș, Ioan Ambruș, susține că:”Ultimele evenimente care au fost publice, au fost cele în care, eu îmi anunțam demisia, din funcția pe care o dețineam, dar nu demisia din PNL. La insistențele colegiilor mi-am dat seama că avem toți un singur țel: de a câștiga alegerile în fața PSD-ului și în fața lui Francisc Boldea, care reprezintă Lugojul”.

PNL Timiș vine cu forțe proaspete. Claudiu Buciu, fost candidat independent, la alegerile locale, din vară, s-a alăturat echipei PNL. Integrarea în organizația PNL Lugoj a lui Claudiu Buciu vine odată cu performanța procentului de 30% din voturi, procent dobândit la alegerile locale din vară. Postura de candidat independent al celui mai nou membru PNL Lugoj, a adunat voturile oamenilor, într-un procent considerabil. Nicolae Robu spune că PNL Timiș are nevoie de un suflu nou și că partidul nu își permite să piardă nici un om, care votează, în speranța câștigării alegerilor parlamentare, cât și pe viitor.

Claudiu Buciu este împuternicit să propună un birou politic local, în Lugoj. ”Am intrat în bătălia alegerilor locale pentru că viața politică din Lugoj a avut o evoluție, care a dus la o administrație nocivă pentru oraș. Opoziției a început să-i fie teamă să se lupte cu puterea. Nimeni nu s-a luptat cu PSD-ul pentru că multora le-a fost teamă să nu câștige din nou alegerile. Asta este modalitatea de lucru a PSD-ului”, spune Claudiu Buciu, actual membru al PNL Timiș.

Noul membru al partdiului adaugă faptul că dacă nu va câștiga alegerile din decembrie, măcar cu un vot mai mult decât PSD-ul, atunci va demisiona din funcția pe care o deține. ”Nu înțeleg politica fără rezultate”, susține Claudiu Buciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Rezultatele comunicării Programului Cultural Național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 (Perioada 2022-2024)

Timișoara, 28 noiembrie 2024 – Programul Cultural Național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 continuă să își lase amprenta asupra orașului, dar...

Un medic de excepție din Timis s-a stins. A fost fondatorul ,,Patronatului Medicilor de Familie” din județ

"Cu profund regret, Patronatul Medicilor de Familie Timis anunta trecerea in nefiinta in data de 28 noiembrie 2024 a colegului nostru, Dr. Sarbovan Vlad...

Citește și :