În Calea Martirilor lucrările la drumuri durează de mai bine de două luni. Locatarii din zonă și proprietarii firmelor private se luptă cu noroiul și șanțurile adânci de un metru. Circulația a devenit imposibilă, iar locatarii nu au acces nici la intrarea în propriile case.
Lucrările pentru partea carosabilă au început încă de anul trecut, însă pe timpul verii nu s-a lucrat deloc, declară un locatar al zonei. Reabilitarea drumului presupune patru benzi de circulație și o pistă pentru bicicliști.
Din cauza lucrărilor, aproximativ 10 firme private au început să aibă probleme în ceea ce privește accesul clienților în acea zonă.
Locatarii declară că s-au obișnuit ca nimeni să nu ia nici o atitudine și să nu aibă acces la utilități. Lipsa internetului, a cablului tv și chiar a apei a devenit o obișnuință pentru propietarii caselor din zonă.
În seara zile de 19 octombrie, angajatele unei firme din zona unde se desfășoară lucrările au fost nevoite să iasă din instituție prin șanț. Cele două femei gravide au trecut prin șanțul adânc de aproximativ un metru, pentru că muncitorii nu au lăsat nici o cale de acces. Muncitorii au săpat șanțul și au aruncat pământul în porțile caselor. Șanțul se întinde pe o lungime de aproximativ 500 de metri. Astfel blochează orice cale de acces între case și șoseaua aflată în lucru.
Totodată un locatar susține că nu este vina muncitorilor, deorece aceștia execută ordinile primite. Este uimt, însă, că timp de peste două luni nu a văzut niciun șef de șantier care să coordoneze cele petrecute acolo. Același timișorean a fost la un pas de a se prăbuși cu mașina în șanț. Poteca improvzată, în ultimul moment, de către muncitori, nu a fost destul de lată. Proprietarul abia a putut să intre în casă. În cele din urmă, a renunțat la parcarea mașinii în garaj.
Timișorenii au ajuns la capătul puterilor și spun că se lucrează foarte greu în zonă. Ba mai mult, s-au săturat să stea fără lumină, internet sau să nu poată intra în casă. Cei mai mulți se prind de gard pentru a reuși să intre în case. Nimeni nu știe când se vor finaliza lucrările, deoarece spun ei, nu au fost informați de autoritățile locale.