Un simbol îndrăgit de timișoreni își reia locul de străjer în colțul de nord-vest al Bastionului. Cu toate că nu a stat acolo mai mult de douăzeci de ani, tunul de asalt a devenit un loc de întâlnire al tinerilor. Se fotografiau cu el pe vremea când nu avea chiar oricine acces la un aparat de fotografiat. Iar când aveau nu se găseau filme în comerțul socialist. A apărut pe multe vederi poștale pentru turiști. Chiar și trupa Phoenix are câteva imagini făcute lângă tun.
Pe la 1989 sau 1990 a dispărut din chioșcul său decorativ. Au apărut legendele că a fost furat sau vândut de omniprezenții bișnitari unor naivi urmași ai mafioților din peninsulă. Ba mai mult, unii zvonaci au răspândit aiureala că ar fost pregătit pentru un viitor atentat împotriva ordinii de stat. Adevărul era mult mai simplu și banal. Tunul a fost mutat în curtea Muzeului Banatului. De altfel, tot acolo se află şi acum, pe unul din coridoare, așteptând o punere în valoare odată cu renovarea castelului Huniade.
Recent, tunul simbol a fost copiat cu mare acuratețe de meșterii unei firme din Lugoj care au construit o replică cât mai asemănătoare cu originalul. Fondurile au fost oferite de Consililul Județean pentru a consemna ziua de naștere a celui ce a fost Eugeniu de Savoya, străinul devenit eroul locului, și cei 300 de ani scurși de la încheierea războiului purtat de imperialii habsburgi împotriva otomanilor.
Povestea tunului de asalt este frumoasă, dar nu prea are legătură directă cu istoria orașului. Nu a fost fabricat aici și nu a fost folosit de militarii timișeni. Tunul original a fost turnat din fontă la atelierele arsenalului de la Reşiţa în anul revoluționar 1848. Au fost cunoscute cel putin două asemenea „Păpuși” cum le numeau cu umor negru membrii Gărzii Revoluţionare maghiare din Reşiţa. Ei le-au folosit la apărarea orașului împotriva asediului Regimentul Grăniceresc din Caransebeș rămas loial puterii de la Viena. Tunurile au fost confiscate de armată și duse la sediul regimentului, la Caransebeș. Unul a dispărut misterios. Probabil a fost topit. Abia în 1908 a fost donat cel singur rămas Societății Muzeale de Istorie şi Arheologie din Timişoara, strămoșul Muzeului Național al Banatului.
„Ne-am gândit să facem această inaugurare acum, când Timişoara sărbătoreşte 300 de ani de când a început să urmeze un drum european. Am făcut această replică 1/1. Bineînţeles că tunul este din 1848, nu din secolul al XVIII-lea, dar aducem şi noi un omagiu prin acest eveniment. De asemenea, aducem şi o bucurie vizitatorilor, pentru că din momentul în care l-am pus, oamenii au venit să facă poze. Tunul vechi este patrimoniul nostru, nu avem voie să-l expunem afară. Această replică arată foarte bine”, a precizat directorul muzeului, Claudiu Ilaş.
Monseniorul Martin Roos, episcopul romano-catolic, este bucuros că acest element de decor a dat un plus sărbătorilor din aceste zile. „E o atracţie în plus, mă bucur că au reuşit să facă această replică. Să se arate ce era în Timişoara cu ani în urmă. Şi noi, Episcopia Romano-Catolică, ne-am străduit să sărbătorim acest mare eveniment, 300 de ani de la cucerirea Timişoarei, în mod demn şi corespunzător evenimentului. Până acum au fost lucruri deosebite în oraş”.
Chiar nu vrea presa timișoreană sa scrie corect denumirea muzeului ? Muzeul National al Banatului ! Sau nu se știe asta, sau nu se vrea. Este, deocamdată, primul si singurul muzeu national din Timișoara dar și din intreaga zona de vest a tarii.
Pt. d-l Paul Dan Octavian
Dacă ați fi citit atent articolul puteați observa cu ușurință că exact așa scrie „…strămoșul Muzeului Național al Banatului”. Iar Național se scrie în limba română cu litera ț nu cu t!