1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Candidatul PSD pentru Primăria Timișoara, anunțat abia la sfârșitul lunii

Social-democrații au anunțat, joi, că Marius Craina, managerul Spitalului Județean din Timișoara și deputatul PSD de Timiș, Florin Bîrsășteanu sunt cei doi posibili candidați din partea formațiunii politice pentru Primăria Timișoara.

PSD  a demarat, la sfârșitul anului 2015, un sondaj pentru a vedea care este cel mai bine cotat candidat pentru funcția de primar. În urma acestui sondaj, Marius Craina și Sorin Bîrsășteanu s-au clasat pe primele locuri.

‘Am finalizat sondajul, un sondaj de care sunt foarte mulțumit. Ca realizare a fost foarte complex și din rezultate, PSD Timisoara ar putea să stabilescă o strategie din mai multe puncte de vedere pentru aleși. Am analizat notorietatea și încrederea mai multor colegi pentru a putea stabili cine va fi candidat. În acest moment sunt două nume care s-au distanțat, atât din punct de vedere al notorietății cat și ca încredere, deputatul Florin Bîrsășteanu și Marius Craina. Sunt doi oameni care din rezultate au o notorietate foarte bună în Timișoara, medici cunoscuți, în care timișorenii văd un înlocuitor pentru Nicolae Robu’, a declarat joi Sebastian Răducanu, președintele PSD Timișoara.

Candidatul oficial pentru Primăria Timișoara din parte PSD va fi anunțat, oficial, abia la sfârșitul lunii ianuarie.

‘Cei doi, până la sfârșitul lunii ianuarie, vor intra într-un fel de analiză internă a partidului. Trebuie să vedem pe care dintre cei doi pe care îl dorește partidul. Vom merge pe organizaţii locale, departamente, iar la sfârşitul lunii ianuarie cel care se va bucura de cea mai mare susţinere din partea partidului va fi desemnat candidat’, a aunțat Sebastian Răducanu.

Deputatul PSD Florin Bîrsășteanu, a anunțat joi că nu are sentimentul de competiție în acest moment și că în perioada următoate, va gândi un proiect al partidului, împreună cu profesorul Marius Craina.

‘Urmează în perioada viitoare, împreună cu domnul profesor Craina să gândim un proiect al partidului. Nu am sentimentul de compertiție între noi doi, suntem doi oameni realizați din punct de vedere profesional și ne dorim să ajutăm partidul și Timișoara. Avem convingerea că amândoi putem să facem mai mult decât face actuala administrație pentru Timișoara. Din păcate, Timișoara nu a avut un primar și o administrație de stânga.’, a declarat deputatul PSD de Timiș, Florin Bîrsășteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :