10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

ING anunţă noi întreruperi ale unor servicii

ING anunţă că în zilele de 15 şi 23 octombrie, în intervalul 01:00-04:00, nu vor posibile plăţile cu cardurile la POS-uri şi online, tranzacţiile de la ATM-urile ING, iar serviciul Home’Bank nu va fi disponibil.

ING şi-a anunţat clienţii, joi, că imediat după incidentul din 10 septembrie a început, împreună cu furnizorii, un proces etapizat de înlocuire a echipamentelor afectate şi de suplimentare a capacităţii de procesare şi de stocare a datelor.

În ceea ce priveşte implementarea decontării SEPA pentru transferurile în euro, ING precizează că această cerinţă legală are ca termen limită de implementare data de 31 octombrie, iar actualizarea periodică a aplicaţiilor software, folosite la plată cu cardurile Visa şi Mastercard, este obligatorie pentru toate băncile şi se efectuează în fiecare an în lunile aprilie şi octombrie.

„Noile soluţii tehnice pe care trebuie să le aplicăm şi diversitatea acestora ne obligă să efectuam modificările în mai multe faze succesive. Tehnic vorbind, este imposibil să implementăm aceste acţiuni de la o zi la altă. Vom face însă aceste schimbări în aşa fel încât să nu îţi creăm inconveniente”, precizează ING.

Banca anunţă că, astfel, în zilele de 15 octombrie (în intervalul 01:00-04:00) şi 23 octombrie (în intervalul 01:00-04:00 ), sunt programate astfel de sesiuni, iar în aceste intervale plăţile cu cardurile ING la POS-uri şi online, tranzacţiile de la ATM-urile ING şi serviciul Home’Bank nu vor fi disponibile.

La începutul acestei luni, unele servicii ING au funcţionat cu dificultate, iar în 10 septembrie un incident  generat de un test al sistemului de stingere a incendiilor a făcut indisponibile reţeaua de bancomate, sistemele de acceptare a cardurilor ING şi serviciul Home’Bank.

ING este una dintre cele mai mari 10 bănci din România, aflându-se pe locul şapte la finalul anului 2015 după active, cu o cotă de piaţă de 6,3%. Banca avea 866.000 de clienţi activi în România la finalul lui 2015. Spre deosebire de celelalte mari bănci din sistemul bancar românesc, ING nu este înregistrată ca bancă în România, ci are statut de sucursală la Bucureşti a ING Bank Amsterdam.

Sursa: news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Pictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante – „Caravaggio – pictorul luminii”

În perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2024, Muzeul Național de Artă Timișoara vă invită la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, ce va...

Ordine și siguranță publică la meciul dintre AFC UTA Arad – CS Universitatea Craiova

Jandarmii Grupării Mobile Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor cu ocazia derulării partidei de fotbal din cadrul SuperLigii României, dintre echipele...

Citește și :