Endre Bojtár mi-a fost profesor. Unul dintre cei mai fascinanți pe care i-am avut. Cursurile sale erau un soi de ședințe de inițiere dadaistă: pe catedră avea zeci de hârtiuțe și fițuici cu notițele lui pe care ni le prezenta într-o ordine doar de el înțeleasă. Oricum, era totuna, tot ce spunea mă captiva. În plus, ne vorbea despre lucruri care aveau să se întâmple hăt peste ani: istoria terorismului (albanez și de alte nații).
Endre Bojtár a jucat și în filme, e om de radio&tv și cine știe ce alte calități o fi având. Întâi de toate, însă, e editorul uneia dintre cele mai bune publicații din Budapesta: Magyar Narancs (Portocala Maghiară), un săptămânal de cultură urbană, cu umor și IQ.
Textul de mai jos l-a scris în zilele când noi visam la finala Campionatului Mondial de Fotbal din Statele Unite, în 1994. L-am decoperit, întâmplător, mult mai târziu. Și l-am tradus. Îl public aici, la 50 de ani de la nașterea unui pelegrin care era cât pe ce să ne ducă la Mecca.
„Îmi place Hagi. Până mai ieri seară mi-a plăcut Scifo, dar l-am văzut sâmbătă după masă ce împiedicat juca împotriva nemților. Mai prinde câte o pasă bună dată țărănoiului ăla mic și urât din Slavonia, care acum e și el belgian, asemeni zburlitului de Hegedűs, dar e în stare să rateze din orice situație. M-am lămurit: Scifo e terminat, ceva scârțâie la el. Tipul nici nu mai poate decide singur soarta unui meci și are nevoie de cel puțin două supervedete pe lângă el ca să funcționeze cât de cât. Poate nu întâmplător a trecut pe la aproape toate cluburile mai mari ale Europei fără să ajungă vreodată un jucător pur sânge, cum era, bunăoară, Borsó de la MTKsau Tibi Kiss de la Eger. (Un anume Szanyi, angajat în industria de mezeluri din Miskolc, a văzut nu o dată, cu ochii lui, cum Tibi Kiss se dezbracă la antrenament, intră în cercul de la centrul terenului, trage o flegmă, după care se întoarce la vestiar, face un duș și pleacă acasă. Și, totuși! Ce jucător era! Un semi-zeu!)
Hagi, în schimb, e cel mai mare, colosal. Cine are curajul să susțină altceva e un idiot și ar trebui pedepsit ca pe tot restul vieții să privească meciurile cu spatele la televizor.
Numele lui înseamnă, în mai multe limbi balcanice, pelerin. Dar nu unul de duzină, ci unul drept-credincios, care a văzut Mecca. Vă avertizez: deja primul lui gol, cu care l-a nenorocit ireversibil pe nefericitul ăla de portar columbian, ar fi trebuit să dea de gândit întregii omeniri. Hagi a dispărut apoi inteligent în fața elvețienilor (au pus un individ cu alură de funcționăraș să îl păzească ca o umbră). Se vedea de la o poștă, însă, că Hagi n-a forțat, dar numai cât să păcălească lumea, pentru ca apoi să îi trimtă acasă pe americani și să îi elimine pe argentinieni.
Continuarea aici: blog.cosmeanu.ro