2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Viceprimarul și nevasta dintr-un municipiu din vestul țării au luat subvenții de la APIA cu contracte false

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
# DAN NICOLAE-ROBERT, viceprimar al municipiului Hunedoara, la data faptelor (în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate) pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– conflict de interese,
# COȘĂREANU ALEXANDRINA-PETRONELA, soția lui DAN NICOLAE-ROBERT, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– participație improprie la fals intelectual, în formă continuată,
# RAȚĂ-BUGNARIU AUREL, secretar al Primăriei Hunedoara, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
# CĂPÂLNĂ DANIELA ARIETA, șef Serviciu Buget Finanțe Contabilitate în cadrul Primăriei Municipiului Hunedoara, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2010-2012, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals zece contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Hunedoara, în vederea obținerii de subvenții.
În aceeași perioadă, inculpata i-a determinat pe funcționarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverințe care atestau faptul că utilizează în mod legal suprafețele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceștia la momentul emiterii documentelor.
Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obținute se ridică la suma de 186.773,62 lei.

În același sens, în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a solicitat acordarea subvențiilor și pentru o parcelă în suprafață de 118,50 ha pășune, proprietatea municipiului Hunedoara.
Documentul respectiv, semnat cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, de către inculpații Rață-Bugnariu Aurel și Căpâlnă Daniela Arieta, a fost încheiat fără a exista o Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Hunedoara și fără a se organiza o licitație publică în vederea atribuirii suprafeței respective în favoarea inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.
Mai mult, contractul a fost încheiat cu titlu gratuit, fără ca între părți să se stabilească un preț, conform prevederilor legale, cauzându-se astfel o vătămare a intereselor legitime ale Primăriei Municipiului Hunedoara.

În aceleași condiții de nelegalitate, contractul menționat mai sus, a fost prelungit printr-un act adițional la data de 05 aprilie 2012, pe o perioadă de 5 ani, fiind semnat din partea Primăriei Municipiului Hunedoara, la rubrica “Arendator Primar”, de către inculpatul Dan Nicolae-Robert, soțul inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.

Municipiul Hunedoara s-a constituit parte civilă cu suma de 57.424 lei, din care 31.902 lei reprezintă creanțe curente, iar 25.522 lei reprezintă majorări calculate conform Codului fiscal, la calculul prejudiciului avându-se în vedere taxa de pășunat aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Hunedoara nr. 93/2007.

De asemenea, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză față de inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela cu suma totală de 186.773,62 lei, reprezentând sumele încasate necuvenit în campaniile 2010, 2011 și 2012, raportat la suprafețele ce fac obiectul contractelor de arendă întocmite în fals.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 11.000 euro și 282.400 lei ridicate de la inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela, care au fost consemnate la dispoziția DNA-ST Alba Iulia și a instanței de judecată până la pronunțarea definitivă a unei soluții.

De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei Căpâlnă Daniela Arieta.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :