De ce trăiește un om? Ca să mănânce? Ca să bea? Să doarmă? Să… sexualizeze? Pentru putere, bani și sex? Pentru a-și hrăni orgoliul și vanitatea? Până la urmă, tot n-am înțeles. Există vreo diferență între om și maimuță? Dincolo de evidenta lăcomie. Poate fi vorba de adevăr? De cunoaștere? De căutarea lui? Sigur, vei spune, maimuța, ca și o mulțime imensă de oameni, nu caută nimic și pe nimeni.

Alții cred, pur și simplu, și nu cercetează. Au trăit alții pentru ei și le-au rezolvat toate adevărurile. Toate întrebările. Au găsit toate răspunsurile. Toate dilemele existențiale sunt primite la pachet, cu o fundiță în formă de cruce. Ce mai, gata, te naști, trăiești tot desfăcând la pachetul moștenit și mori fericit. Viață împlinită. Fericiți cei săraci cu duhul. Pe lumea cealaltă, o masă mare și îmbelșugată, cu multă lumină și Stăpânul Suprem. Elita celor care și-au cumpărat un loc pe fotoliile veșniciei… Nu mai este ca aici, printre muritori. Nu e nici plantație, nu e nici democrație. Nici libertate nu prea este și nici foarte mult spirit nu prea dă pe nimeni afară din casă. E o altfel de dictatură. Mai subtilă. Pare a fi un drum. Dar nu este. Este doar o tăcere.

Așadar, ce faci? Stai cu ochii în soare, respiri și te rogi la o idee fixă? Stai în lesă și nu muști pe nimeni decât la comandă? Latri doar când spune stăpânul? Sau alergi? Zbori? Te târăști? Dansezi în ploaie? Iubești? Urăști? Rupi fiecare fărâmă de viață și o guști mereu și mereu, până explodezi? Ești tu. Cel altfel. Dincolo de turmă. Dincolo de haită. Nu te lași ucis. Ci sinucizi fiecare clipă a existenței tale cu bucurie, descompui fiecare secundă în milioane de sentimente și apoi le împletești într-un fior unic și indestructibil numit viață.

Viața ta și a nimănui altcineva. Așa cum e. Fără reproșuri. Fără regrete. Fără iluzii.

Până la urmă, doar amintirea adevărului cel căutat este tot ce rămâne. Jocul este tot ceea ce contează. Nu joaca. O maimuță nu va înțelege niciodată asta.