5.1 C
Timișoara
vineri 29 noiembrie 2024

Toamna în grădinile vieneze

Probabil că nu există timişorean pasionat de călătorii care să nu fi ajuns măcar o dată în Viena. Iar cei care nu au ajuns, probabil că nu o dată au urmărit fascinaţi imagini filmate în maiestuoasa capitală austriacă, admirând aerul imperial şi dorindu-şi să fie parte din povestea vieneză, măcar pentru o vreme.

Real sau virtual, Viena este una dintre destinaţiile obligatorii pentru oricine este pasionat de frumuseţea vizuală şi sufletească. Şi nu degeaba oricine poate să se întoarcă de nenumărate ori, pentru că parcă niciodată nu te saturi de atmosfera aceea regală, de sărbătoare, care pluteşte pe străzi.

Agenţia de turism Ultramarin vă propune în această toamnă o escapadă  în oraşul de suflet al lui Mozart, cu un itinerar fascinant din care vă veţi întoarce infinit mai bogaţi sufleteşte şi vizual. Pentru că Viena chiar are ce arăta, iar autorităţile vieneze ştiu să îşi promoveze valorile din plin.

Odată ajunşi în preafrumosul oraş, în primul rând te pătrunde atmosfera. Aerul plin de istorie şi de respect degajat de arhitectura superbă a clădirilor, eleganţa vienezilor chiar şi pe stradă, civilizaţia din trafic şi din instituţii. În plus, toamna grădinile și parcurile vieneze sunt un adevărat spectacol de culoare și design.

Unul din simbolurile Vienei este Stephansdom, sau Catedrala Sfântul Ştefan. Construcția, începută în secolul al XII-lea, dar terminată abia în anul 1433 este unul dintre monumentele gotice de primă importanță ale Austriei. Acoperișul său constituit din 230.000 de țigle colorate este de o frumuseţe unică. Cel mai înalt turn al domului este cel din partea de sud care măsoară 137 de metri, iar o scară permite vizitatorului pătrunderea în turn, oferindu-i o minunată priveliște de la o înălțime de 70 metri. Turnul din partea de nord nu a fost finalizat, este deservit însă de un lift ce te poartă la o înălțime de 60 de metri de unde poți admira împrejurimile clădirii sacre.

De o frumuseţe aparte, Palatul Schonbrunn (în apropierea căruia se află şi cea mai veche Grădină Zoologică din Europa) a servit din secolul al XVIII-lea până în 1918 drept reședință de vară a Casei de Habsburg. 45 din cele 141 de camere ale castelului sunt deschise publicului larg spre vizitare. Printre acestea se numără și camera lui Napoleon Bonaparte (Împăratul francez și-a avut reședința aici din 1805 până în 1809), cabinetul chinezesc sau marea galerie.

Ultramarin vă recomandă să nu rataţi o vizită la reședința imperială de altă dată, Palatul Hofburg – un complex arhitectural ce s-a extins de-a lungul timpului continuu. La ora actuală edificiul cuprinde 18 corpuri și 19 spații exterioare. El este sediul președintelui republicii federative austriece, adăpostește mai multe muzee (Muzeul de Artă Populară, colecții de instrumente muzicale, Camera Armelor, colecții ale Muzeului de Istorie a Artei, Muzeul „Sisi”),precum și Biblioteca Națională a Austriei.

Ar trebui pagini întregi ca să descriem pe scurt doar palatele. La fel ar trebui să facem cu muzeele, instituţiile de cultură sau poveştile marilor personalităţi ce au trăit şi creat la Viena. Dar nimic nu se compară cu impresiile adunate cu propriul suflet la faţa locului – amintiri a căror frumuseţe vă va urmări toată viaţa.

Detaliile excursiei organizate de Agenţia de turism Ultramarin la Viena le găsiţi aici: http://www.ultramarintm.ro/d23/weekends/weekend-cu-autocarul/din-mica-vien%C4%83-la-viena.html

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :