1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Studenții din Banat primesc de la CFR reduceri de 50%, în limita unei distanţe de 300 de kilometri

CFR Călători le reaminteşte studenţilor că pot achiziţiona cu o reducere de 50% bilete şi abonamente pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă.

Studenţii la zi din învăţământul de stat sau privat acreditat beneficiază, în baza legitimaţiei de student „reducere la transport” (vizată pentru anul universitar în vigoare), de o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio. În baza legitimaţiei de student „reducere la transport” şi a carnetului de cupoane, studenţii pot efectua 6, 18 sau 24 de călătorii într-un an calendaristic (în funcţie de anul universitar în care este studentul), cu trenurile Regio şi InterRegio, clasa a II-a , cu o reducere de 50%.

De asemenea, potrivit CFR Călători, studenţii beneficiază de abonamente lunare la trenurile Regio, contravaloarea acestora reprezentând 50% reducere din valoarea abonamentelor lunare.

„Abonamentele sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a şi se eliberează pentru distanţe de până la 300 de kilometri, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat”, precizează transportatorul public.

Aceste abonamente se acordă în baza legitimaţiei de „reducere la transport” pentru studenţi, vizate pe anul universitar în vigoare.

Studenţii vor putea cumpăra bilete/abonamente cu reducere, în baza legitimaţiei de student “reducere la transport” vizate pentru anul universitar 2015-2016 numai până la data de 31 octombrie inclusiv.

Studenţii de anul I, în perioada 1 octombrie – 31 octombrie 2016 inclusiv, pot cumpăra bilete/abonamente cu reducere în baza unei adeverinţe eliberate de către unitatea de învăţământ de apartenenţă, în cazul în care aceasta nu le-a eliberat legitimaţia de student “reducere la transport”.

Ulterior datei de 31 octombrie 2016, nu se vor mai accepta adeverinţele pentru procurarea biletelor/abonamentelor, ci doar legitimaţiile de student “reducere la transport” care trebuie vizate pentru anul universitar 2016-2017, mai precizează compania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :