În calendarul competițional al Federației Române de Dans Sportiv (F.R.D.S.) figurează pentru weekendul 1-2 octombrie nu mai puțin de trei competiții, în care cei peste 12.000 de sportivi legitimați la Federație, dar și alte sute de copii debutanți, vor putea să-și demonstreze încă o dată pregătirea și măiestria pe ringurile de dans și să evolueze în clasament.
Astfel, în Sala Apollo din sectorul 3 al capitalei, se vor desfășura sâmbătă și duminică, 1 și 2 octombrie, Campionatul Studențesc al municipiului București și Cupa Violet, organizate de clubul bucureștean Violet și F.R.D.S., care vor reuni peste 40 de întreceri pe clase valorice și categorii de vârstă, în 6 programe de concurs.
Peste 30 de întreceri, în 4 programe, sunt programate și la Cupa Magnum, ediția a V-a, care se va disputa duminică, 2 octombrie, în Sala Polivalentă din Reșița, eveniment organizat de A.C.S. Magnum Team Reșița și F.R.D.S.
A treia competiție a sfârșitului de săptămână se va disputa tot duminică, 2 octombrie, în Sala Polivalentă din Mediaș, unde se va desfășura Concursul Național de Dans Sportiv „Cupa Mediaș”, ediția a X-a, în organizarea Clubului de Dans Sportiv „Magic of the Dance” Mediaș si F.R.D.S.
Competiția medieșana va cuprinde nu mai puțin de 40 de concursuri structurate în 4 programe.