George Motoia Craiu face parte din pleiada de mari instrumentişti populari ai Banatului Montan. Cu toate că la Oraviţa există un festival anual de folclor care-i poartă numele, despre marele clarinetist se mai ştiu destul de puţine lucruri. Nu prea mai găseşti nici melodii interpretate de acest mare virtuoz, pe youtube sau alte surse, nu mai există decât puţine fotografii cu el, iar informaţiile online sunt chiar sumare.
George Motoia – cel supranumit ulterior „Craiu” – s-a născut în localitatea Ciclova Română, în 5 septembrie 1928, într-o familie de paori (ţărani) săraci. Aici şi-a făcut şi cele 7 clase elementare şi tot aici a prins pasiunea pentru muzica populară, căci la 9 ani cânta la fluier. Cântatul la clarinet l-a moştenit de la tatăl său, de la care i-a rămas şi instrumentul amintit. Sub îndrumarea tatălui a deprins tainele clarinetului, numit în Banat „clenet” sau „clinet”.
A fost un excepţional autodidact, căci a izbutit să îmbine cunoştinţele de teorie a muzicii cu diferitele stiluri de interpretare ale muzicanţilor din zona sa natală, iar din acest melanj şi-a format un stil propriu de interpretare, cu totul diferit de al celorlalţi instrumentişti.
A stat aproape de mari instrumentişti, de la fiecare învăţând câte ceva nou. La vârsta adolescenţei ştia să cânte la încă două instrumente foarte apreciate de bănăţeni: saxofonul şi taragotul. Era nelipsit de la horele ciclovenilor, unde cânta de obicei „banda” renumiţilor pe atunci Fraţi Bârcă, primii muzicanţi din Banat care au imprimat cu o companie franceză de discuri.
Iată ce consemnează profesorul Marius Cîrnu în cartea sa „Instrumente aerofone în Banatul secolului 20”, apărută la Editura Tempus, în 2007: „Nu ştie nimeni cine şi când i-a spus prima dată „Craiul” tânărului care ajunsese în vârful piramidei interpreţilor din Caraş şi chiar din întregul Banat. Pasiunea pentru muzică îl determină să studieze autodidact, ajungând să dobândească un volum de cunoştinţe de istorie şi teorie a muzicii, precum şi posibilităţi de interpretare ieşite din comun. Ajunge să citească la prima vedere partituri extrem de dificile, făcând şi transpoziţii simultan.
Un profesor de clarinet de la Conservatorul din Lausanne, ascultându-l pe George într-unul din turneele efectuate cu Ansamblul Semenicul, exclamă: Ori Motoia e vrăjitor, ori el, deşi profesor, nu mai ştie ce este acela clarinet. Spunea că George reuşeşte să scoată sunete care în mod normal nu se pot obţine”.
A trăit doar 50 de ani, însă ani plini, trăiţi la o intensitate artistică pe care doar oamenii dăruiţi de divinitate o cunosc. George Motoia Craiu a fost nu doar un desăvârşit magician al clarinetului, ci şi autor de melodii, culegător de folclor, dirijor de orchestre, formator de tinere talente. A cântat cu ansamblurile „Semenicul” şi „Reşiţeana”, ca solist şi dirijor, concertând nu doar în România, ci şi în Europa. A cântat mai târziu şi în Orchestra „Doina Banatului” din Caransebeş.
A făcut doar două imprimări pe disc, la Electrecord, însă a cules numeroase cronici elogioase graţie stilului său inimitabil, cu inflexiuni şi virtuozităţi care nu erau la îndemâna tuturor. A murit în 26 iunie 1978, când nu împlinise încă 50 de ani. Printre piesele interpretate de George Motoia Craiu se numără: Prisaca, Doina lui Bârcă, Brâul ciclovenilor, Măzărica.
În memoria acestui excepţional clarinetist al Caraşului, la Oraviţa se ţine anual Festivalul de Folclor „George Motoia Craiu”.
Am fost foarte apropiat de acest vrăjitor al instrumentelor de suflat. Fiind la Ansamblul ,,Semenicul”, noi la cazare atât în țară cât și în străinătate, luam paturile apropiate (unul lână altul) și ne prindea dimineața povestându-ne din activitatea fiecăruia și nu numai. Dumnezeu l-a luat în ceruri, unde căntă îngerilor, prea devreme. Noi mai aveam nevoie de George. Dumnezeu să-l odihnească.