1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Stare de urgență pe Insula Thassos, în Grecia, din cauza incendiilor care se extind. Mulți bănățeni aflați în vacanță se întorc acasă

Incendiile de pe insula Thassos, unde mulţi bănățeni merg să îşi petreacă vacanţă, se extind. Două sate şi două mănăstiri au fost evacuate. E stare de urgenţă pe insula Elena şi aproape 200 de pompieri încearcă să oprească focul. Cel puţin un pompier a fost rănit în timpul intervenţiei. Turiştii români au început să plece spre casă.

Flăcările izbucnite pe insula Thassos de mai bine de 24 de ore ard acum în patru zone de munte. Au fost provocate aproape simultan de fulgere în zonele Rachoni, Prinos, Alikes şi Limenaria. Se extindeau repede, aşa că autorităţile au decis evacuarea de urgenţă a două sate: Kazaviti şi Sfântul Panteleimon.

De teama flăcărilor, au fost evacuate şi două mănăstiri. Presa locală mai scrie că zece case au ars până acum în Theologos. Pe insulă este stare de urgenţă, iar pompierii din Thassos au primit întăriri de la colegii lor de pe continent.

“Soarele nu se vede din cauza fumului, e ca la eclipsa! S-a luat curentul şi am făcut o seară romantică la lumânări!”, a relatat un turist pentru un post de televiziune.

Aproape 200 de militari şi voluntari încearcă să stingă flăcările. La operaţiuni participă şi elicoptere şi avioane care duc apă în zonele de munte mistuite de flăcări.

Mulţi dintre românii care erau pe insula grecească, câteva sute, potrivit estimărilor ANAT, au început să plece spre casă.

Autorităţile se tem că vegetaţia uscată şi vântul puternic vor face că focul să se extindă. În centrul şi sudul Greciei, cinci oameni au murit zilele trecute din cauza inundaţiilor.

UPDATE: Stare de urgență determinată de incendii pe insula Thasos

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că, urmare a incendiilor de vegetație, produse în insula Thasos, autoritățile au instituit stare de urgență, fiind evacuate câteva localități (Aliki, Prinos Kazaviti, Rachoni, Agios Panteleimonas) și mânăstiri (Arhanghelul Mihail și Sfântul Pantelimon), toate aflate în zona sudică a insulei. De asemenea, se are în vedere evacuarea localității Theologos, vechea capitală a insulei. Focul a izbucnit sâmbătă, 10 septembrie 2016, în zona a patru localități diferite (Rachoni, Limenaria, Prinos, Aliki), ca urmare a unor trăsnete, și apoi s-a extins în zonele sudice ale insulei, din cauza vântului care suflă intens, în direcția nord-sud.

Autoritățile locale au anunțat că circulația rutieră pe ruta de centură a insulei Thasos se desfășoară în condiții normale. De asemenea, nu sunt dificultăți în ceea ce privește transportul cu ferry-boat-ul între Limenas-Thasos (nordul insulei) și portul Keramoti, aflat pe partea continentală a Greciei.

Nu există pericol imediat, însă situația se poate schimba de la un moment la altul, focul nefiind încă sub control, din cauza vântului puternic.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginior de Internet www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Misiunea economică a CCIA Timiș în China, excelent prilej de internaționalizare a afacerilor românești

În perioada 13 – 23 octombrie 2024, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză,...

Conferinţa internaţională „1989, anul revoluţiilor europene în memoria colectivă” 22.11 – 23.11.2024

21 noiembrie 2024 18.00 – 19.00 vizită la Memorialul Revoluţiei 22 noiembrie 2024 Sala Adam Müller Guttenbrunn Sesiune de comunicări I – Moderator: Gino Rado şi Virgiliu Bârlădeanu 9,30...

Citește și :