Administraţia Robu are planuri măreţe pentru oraş. În timp ce nici şantierele deja începute, cel de la Jiul, Popa Şapcă sau Martirilor, nu sunt finalizate, primarul Nicolae Robu visează deja la demararea lucrărilor şi pentru construirea unui pasaj în zona Solventul.
Potrivit edilulului şef, săptămâna viitoare va ajunge la Primărie documentaţia tehnică pentru investiţie. Cât va dura şantierul sau câtţi bani se vor investi… nimeni nu ştie momentan. Ceea ce este cert că suma necesară este prea mare pentru bugetul local, aşa că autorităţile speră la accesarea fondurilor europene.
În perimetrul fostei fabrici Solventul, autorităţile vor să construiască un pasaj, prin care să circule atât autoturisme, cât şi pietoni, dar, mai ales, tramvaiele şi trenurile. Pasajul va trece pe sub liniile de cale ferată şi va ajunge pe Calea Bogdăneştilor. Robu nu renunţă nici la ideea de a construi un nou pod peste Bega în zonă.
Momentan dosarul pentru accesarea banilor europeni nu este realizat şi nici nu se poate estima când ar putea începe lucrările.