Se aşteaptă o explozie a preţului. Toată lumea consuma zilnic acest produs!

247

Vremea nefavorabilă din Vietnam, dar şi din Brazilia, două dintre ţările aflate în topul mondial al producătorilor de cafea a determinat creşterea preţului acestui produs.

Vietnamul este cel mai mare producător de cafea din sortimentul robusta, care înregistrează în acest moment o majorare a preţului de 61,8% faţă de 2014.

În vreme ce piaţa de cafea a fost închisă luni în SUA, cel mai tranzacţionat contract pe robusta a atins un preţ record pe ultimele 18 luni, la Londra.

După valoarea scăzută record din februarie, procesul de creştere a câştigat 61,8% faţă de 2014 şi s-a îndreptat spre un selloff. În săptămâna cu 30 august a.c., fondurile hedge au mărit poziţiile bullish pe cafea cu 11% (până la 26.655 de loturi) – adică cea mai ridicată valoare din 2014 încoace.

Cafeaua arabica pare să se apropie de 154,75 cenţi/livră (3,4$/kg), ceea ce reprezintă o creştere de 38,2%. O depăşire a acestui preţ ar putea însemna finalul perioadei de plafon, iar preţul ar putea urca spre 168,25 cenţi/livră, dar există potenţial chiar şi pentru 181,75 cenţi/livră sau chiar mai mult.

Recenta creştere a preţului a fost alimentată de datele care arată o scădere a exporturilor la nivel global, ceea ce a atras atenţia asupra stocurilor. În Brazilia, specialiştii sunt îngrijoraţi din cauza frigului, care ar fi putut afecta copacii, lucru care e un indiciu destul de limpede asupra recoltei din 2015.

Organizaţia Internaţională a Cafelei a dat publicităţii, săptămâna trecută, un raport care arată că exporturile globale au scăzut cu 22% în iulie. Scăderea a fost mai degrabă pusă pe seama furnizorilor, nu a lipsei cererii, motiv pentru care piaţa va începe să se întrebe de unde vor veni stocuri în următoarele luni.

„Aici putem introduce în ecuaţie interesanta informaţie că producătorii şi comercianţii deopotrivă deţin poziţii nete short de 76.000 de loturi. Ultima oară când am văzut aşa ceva a fost în 2014, când arabica se vindea cu peste 200 cenţi/livră. Datele mai arată că numărul de saci de cafea păstraţi în depozite certificate de ICE Futures Exchange a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat din 1999 încoace”, relevă o analiză a Saxo Bank.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.