Palatul Neptun și vremurile de aur ale Timişoarei

2217

Acum doi ani s-a împlinit un secol de la terminarea lucrărilor de ridicare a uneia din cele mai cunoscute clădiri din oraș. Cine vede o imagine cu clădirea monumentală, nu se poate să o confunde cu altceva. Palatul (Băile) Neptun este una din cele mai cunoscute din palatele Timişoarei.

Imediat după ce trece tramvaiul de podul Decebal și merge către piața Traian, pe partea stângă se găsește un mic scuar. Nu are nimic deosebit. Doar monumentul masiv din bronz turnat de maestrul Peter Jecza aduce aminte de reprimarea revoluției timișorene începută aici la cațiva pași. Este o Pieta cu personajele inversate față de reprezentările biblice. În acest caz Fiul este cel ce-și susține Maica Sfânta căzută. Asociația Memorialul Revoluției a ridicat în anul 1999 acest semn în amintirea primilor eroi căzuți chiar în această parte de oraș. Lucrarea echilibrată și sobră se potrivește foarte bine cu proporțiile și maiestuozitatea palatului din fundal, ce deasemenea impune tot prin sobrietate. Întreg ansamblul format din podul Decebal, Palatul Neptun și poarta parcului de peste drum reprezintă o simbolică, dar și materializată, poartă de intrare în cartierul Fabric.

neptun-8

În perioadă actuală, clădirea este ocupată de birourile diverselor firme, un restaurant cu pretenții, o cafenea. Iar etajele sunt folosite ca spații locative pentru circa două duzini  de apartamente destul de spațioase. Pare o casă veche de burghezi înstăriți ce își puteau permite acum un secol să locuiască în condiții peste media de atunci. Exteriorul, deși nu foarte neîngrijit, arată o trecere a timpului și reparații făcute cam târziu și cam neglijent rezolvate. Clădirea, în ciuda acestor probleme, trădează o finețe a liniilor și o rezolvare volumetrică a spațiului ocupat dar și a diverselor elemente ale edificiului ce nu pot fi atribuite chiar oricui. Cei ce sunt deja familiarizați cu arhitectura începutului de secol XX în Timișoara pot să intuiască stilul devenit în timp aproape inimitabil al maestrului Szekely Laszlo. Este suficientă o privire mai atentă asupra acoperișului. Acesta este foarte mult înălțat și cu multe decorațiuni specifice secessionului maghiar și cu binecunoscutul turn central cu cupolă circulară, ce sunt o marcă a maestrului.

Până la începutul secolului trecut porțiunea de dincolo de Bega era destul de puțin ocupată de clădiri. De altfel, nici nu se putea construi ceva durabil fără a încălca legile armatei, ce opreau ocuparea esplanadei din jurul Cetății. Abia în 1892 cad ultimele reglementări militare și fosta cazarmă, care era tot centrul, devine un oraș total deschis civililor. Cele câteva case ce ocupau strada Andrassy de atunci (azi bv. 3 August 1919) se aflau mai către capătul dinspre piață.

În 30 martie 1912, Primăria eliberează o autorizație de construcție pentru acel loc. Aceasta este adjudecată de Szekely ce voia să ridice o clădire cu o cafenea deosebit de elegantă, cu toate dotările epocii. Nu se cunosc exact amănuntele ce au dus la respingerea proiectului inițial. Cert este că a doua idee a avut șanse de câștig. Aici urma să apară o baie publică deosebit de modernă și de dimensiuni impresionante. Ceva similar cu actualele și celebrele SPA-uri. Și nu este doar o comparație lipsită de esență. Aici a existat chiar de la început un bazin de înot intern cu apă încălzită. Toată incinta avea finisaje din plăci de faianță fină.

neptun-4

Necesitatea unei băi publice în acea epocă nu era un moft. Foarte puține din locuințele de atunci erau dotate cu băi proprii sau cu instalații de apă curentă. Chiar acolo unde apa la robinet se găsea în imobil, era fie pe un hol comun, fie în curte. Iar instalațiile de apă caldă erau și mai rare.

Timișoara avusese în secolul de administrare otomană un bun obicei al băilor publice, evident turcești. În tradiția orientală, baia ținea loc de agoră de discuții și întâlniri de afaceri. Așa cum s-a putut vedea în timpul recentelor săpături arheologice din Piața Libertății, băile descoperite acolo aveau chiar și un sisten sofisticat de încălzire cu curenți de aer cald prin podea, după modelul băilor romane.

Acestea au cam dispărut odată cu plecarea turcilor. Poate că soldații și civilii din fortăreața orașului se mai spălau uneori. Dar nici nu sunt consemnate date că ar fi exagerat cu săpunul și cu apa. Vara se mai găsea câte un ciudat ce avea curajul să se scalde în bălțile din jur. Așa că noile stabilimente de igienă ce se construiau, de la mijlocul secolului XIX și până la jumătatea următorului, erau cât se poate de bine venite.

La momentul dării în folosință (1914), Palatul Neptun era dotat cu un complex foarte modern de băi publice, băi de abur, un bazin de înot pentru adulți precum şi unul pentru copii. În completare exista si un restaurant. Toate au funcţionat pentru  vreme îndelungată chiar și în perioada socialistă. Băile publice fuseseră concepute pentru a înlocui fostele băi turceşti din cartierul Fabric şi trebuiau să aducă ceva nou și modern. Apa caldă era obținută cu generatoare de abur dintr-o centrală proprie a clădirii.

Etajele superioare ale clădirii au fost proiectate ca apartamente de locuit pentru chiriași cu stare. Acestea aveau o intrare separată față de stabilimentul acvatic. Aceasta se găsea pe latura dinspre canalul Bega (actualmente splaiul Nistru). Până astăzi se păstrează poarta de acces din fier casetat și cu ochiuri de geam colorat în maniera unor vitralii actualizate. Însuși arhitectul, când a văzut ce clădire trainică a reușit să edifice, a refuzat să o mai scoată la vânzare. A rămas în proprietatea lui Szekely Laszlo încă mulți ani. Poate și apropierea canalului navigabil, dar și a parcului din apropiere au înclinat spre această hotărâre. Și atunci, ca și acum, se căuta liniștea din afara aglomerației orașului.

neptun-3

Tot acestă liniște poate că a făcut ca și următoarea clădire către Fabric, alipită Palatului Neptun, pe bulevardul 3 August 1919, de la  numarul 1, să fie construită de arhitect pentru mama sa. Interesant este faptul că acest imobil construit în 1911 se numește Palatul Székely, dar nu și Neptunul.

Imediat după inaugurare au încercat unii să numească clădirea cu numele proprietarului, dar nu s-a încetățenit deloc. A fost știută de toată lumea ca „Hungária Fürdö” – Baia (băile) Ungaria.

Impunătoarea clădire este un mod mai aparte de stil Secession. De data asta Szekely nu a abuzat de decorațiuni ca la alte lucrări ale sale. Frumusețea apropiată de perfecțiune este atinsă prin elemente mai puține și folosite cu mai mare zgârcenie. În afară de coloanele de pe fațadă și de acoperișul impozant aproape că nu sunt prea multe elemente pe ziduri. Frontonul principal de deasupra intrării mari este marcat și în ziua de azi cu o monogramă simplă ce reprezinta literele S și L ce arată că arhitectul și-a asumat lucrarea și ca executant și ca stăpân.

După 1919, sub noua administrație românescă, denumirea de „Hungaria” devine indezirabilă. Mai cu seamă în urma încheierii campaniei antibolșevice a armatei regale române de dincolo de Tisa. Fără prea multe regrete, primeşte denumirea pe care o păstrează până astăzi – Palatul (Băile) Neptun.

Poate din cauza crizei economice izbucnite în 1929, poate și din alte motive, mai puțin cunoscute, palatul își schimbă posesorul. Din 1930 este consemnată familia Nobel ca proprietară a palatului.

neptun-5

Până după al doilea război mondial lucrurile păreau să decurgă lin cu acest imobil. Blocul Neptun, prin asta se înțelegea partea de sus cu locatarii săi și cu intrarea laterală era administrat ca un bloc de locuințe obișnuite. Iar partea de demisol și parter a continuat să fie folosită ca așa numita Baie Centrală (sau populară) și administrată separat ca o întreprindere de utilitate publică.

Chiar după naționalizarea de după 1948 lucrurile au funcționat cam la fel, dar sub controlul întrepriderii GIGCL, secția Salubritate (sau Gigel cum o știu timișorenii). În toată această perioadă au funcționat cât de cât băile, așa ca orice întreprindere de stat. Se mai dădea cu var pe ici, pe colo. Se mai reapara câte o țeavă spartă, se mai schimba câte un robinet. Mari și serioase lucrări nu au fost făcute niciodată.

Dar dezastrul urma să vină odată cu schimbarea de regim de după decembrie 1989. Căzile de baie de la demisol au dispărut una câte una luând drumul depozitelor de fier vechi. Bazinul pentru copii a fost distrus. Bazinul mare încurca pe toată lumea. O vreme, în bazin a funcționat o sală de gimnastică de întreținere.

Câteva conducte ruginite și scoase din uz mai aduc aminte de instalațiile hidraulice ce au făcut din acest loc un palat al apelor. Puține au scăpat de furia distructivă și de valorificarea la deșeuri. Acum, fostele băi publice a fost transformate în debarale și pivnițe de murături de locatarii blocului.

neptun-9

Într-un oraș ce nu prea are bazine de înot, nici olimpice nici sfertolimpice, nici prea multe ștranduri populare unde sa învețe copiii să înoate, aici a fost găsită soluția cea mai simplă. Bazinul a fost astupat și în loc a apărut un restaurant. Soluție facilă și la îndemâna oricui. Ce e mai simplu decât să distrugi? Măcar, ca o mică consolare, localul nu este împodobit ca un brad, cum se mai vad exemple, ci are decorațiuni de bun gust, apropiate de moda de acum un secol. În anii de glorie ai echipei de polo pe apa ILSA, ce a adus atâtea satisfacții orașului, chiar sportivii de performanță veneau aici să se antreneze. Uneori erau probleme iarna la bazinul de lângă fabrică și atunci se mutau cu echipament și mingi la Neptun. Noroc că nici echipa de polo, nici stradul ILSA, nu mai există, așa că ce mai era nevoie de un bazin acoperit la Neptun?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.