0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Ce spun reprezentanții Muzeului de Artă despre petrecerea în stil Gatsby ce a avut loc în Sala Barocă. FOTO

La câteva zile de la controversata petrecere ținută în stilul anilor 20 la Muzeul de Artă de către omul de afaceri Marcel Martinaș, conducerea instituției a decis să reacționeze.

Sâmbătă, prin intermediul unui comunicat de presă, aceasta a precizat că informațiile apărute în presă despre evenimentul monden sunt greșite.

Redăm, mai jos, comunicatul:

Ca urmare a unor informații eronate apărute recent în spațiul public, după evenimentul privat organizat în ziua de 25 august a.c. în sala barocă a Muzeului de Artă Timișoara (MArT), și în vederea informării corecte a publicului, instituția noastră dorește să aducă următoarele precizări:

Evenimentul privat  la care se face referire s-a desfășurat în deplină legalitate iar patromoniul muzeului nu a fost prejudiciat sub nici o formă și nu s-au încălcat normele de conservare a patrimoniului.

În susținerea acestei afirmații aducem următoarele argumente:

–  potrivit articolului nr. 14, alin. 2 din regulamentul de organizare și funcționare a Muzeului de Artă Timișoara, activitățile instituției sunt finanțate din bugetul Consiliului Județean Timiș, precum și din veniturile proprii obținute pe baza serviciilor oferite de muzeu, ca de exemplu: închirierea de spații expoziționale, închirierea sălii baroce, închirierea holurilor și a subsolului clădirii;

–  tarifele pentru serviciile prestate de Muzeul de Artă Timișoara au fost aprobate prin Hotărârea nr. 223 din 16.12.2015 a Consiliului Județean Timiș iar acestea prevăd, între altele, închirierea sălii baroce pentru evenimente organizate de persoane fizice. Tariful de închiriere a sălii baroce pentru evenimentele persoanelor fizice este de 4.000 RON/eveniment la care se pot adăuga alte cheltuieli stabilite în baza hotârârii mai-sus menționate;

– evenimentul privat la care se face referire a fost aprobat de către conducerea MArT în baza hotârârii mai-sus menționate. În urma solicitării domnului Marcel Martinaș înregistrată cu nr. 1263 din 19.08.2016 a fost încheiat contractul nr. 39/22.08.2016 între Muzeul de Artă Timișoara și domnia sa având ca obiect închirierea sălii baroce și a holului mare pentru desfășurarea unei recepții inspirate din tematica filmului The Great Gatsby în ziua de 25.08.2016;

– partea contractantă a respectat toate prevederile înscrise în contractul încheiat cu Muzeul de Artă Timișoara, organizatorii fiind înștiințați de condițiile de utilizare a spațiului. Evenimentul a fost onorat de personalități marcante, artiști, oameni de afaceri, antreprenori, medici, farmaciști;

– evenimentul a fost supravegheat pe toată durata desfășurării lui de personalul muzeului (muzeograful de serviciu, doi supraveghetori), de doi agenți de pază din partea Direcției de Prestări Servicii Timiș și de organizatori;

– în sala barocă nu s-a intrat cu mâncare și nici cu băuturi, iar tortul, alături de care s-au fotografiat sărbătoritul și invitații, a fost o machetă;

– în incinta instituției nu s-a utilizat foc deschis în nici o împrejurare, nu s-au folosit lumânări, artificii, sfeșnice, torțe ori alte obiecte cu foc deschis; lumânările folosite ca elemente de decor au fost pe bază de baterii;

– în incinta muzeului nu s-a fumat, iar țigara electronică ce apare în materialul video de prezentare a fost folosită exclusiv pentru realizarea cadrelor de montaj ale videoclipului, pentru a recrea atmosfera specifică anilor 20.

Asemenea evenimente private se desfășoară în mod curent în marile muzee din lume (de ex. sălile de patrimoniu ale Palatului Belvedere și ale Muzeului Schonbrunn din Viena, ca să menționăm doar două exemple notabile).

Muzeul de Artă Timișoara respinge acuzațiile, insultele și defăimarea create prin răspândirea de informații false și rămâne în continuare o instituție deschisă către marele public în conformitate cu Legea Muzeelor și Colecțiilor Publice nr. 311 din 2003 și a bunelor practici europene contemporane.

 

Citiți și:

REVOLTĂTOR! Chef ca la Căminul Cultural în cea mai veche clădire din Timişoara! Sala Barocă a Muzeului de Artă, transformată în ring de dans VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

FOTO | Un tânăr de 16 ani din Timiș a furat o mașină

Un tânăr de 16 ani a furat o mașină vineri noapte. Băiatul era din Sânnicolau Mare și a fost găsit de polițiști pentru că...

Citește și :