0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Județele Timiș și Csongrad vor accesa împreună fonduri europene

Președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, a avut, joi, la sediul Palatului Administrativ, o întrevedere cu o delegație din Csongrad, condusă de președintele respectivului consiliu județean, Kakas Bela.

Rolul acestei întrevederi de lucru a fost discutarea unor variante pentru proiectele strategice finanțate prin Programul Interreg V România-Ungaria.

“Dorim să stabilim proiectele comune Timiș-Csongrad, pe care le vom susține spre finanțare europeană. În acest moment, există o problemă legată de proiectul dezvoltării unei piețe agroalimentare, proiect care și-a găsit corespondență la partenerii maghiari. Din punctul de vedere al Autorității de Management, acest proiect implică ajutor de stat. Legislația românească, așa cum arată ea în prezent, face puțin probabilă posibilitatea ca acest proiect să fie eligibil prin Programul Interreg V România-Ungaria”, precizează Sorin Grindeanu.

cjt (1)Tocmai de aceea, în cadrul ședinței s-a discutat, pe de o parte, despre oportunitatea identificării și a unor alte proiecte, care să fie variante fezabile și care să permită accesarea de fonduri europene iar, pe de altă parte, despre varianta reformulării actualului proiect.

Programul Interreg V România-Ungaria are mai multe axe care vizează promovarea patrimoniului cultural, dezvoltarea transportului ecologic, dezvoltarea economică și a resurselor umane și sănătatea.

La începutul săptămânii viitoare, Sorin Grindeanu va fi prezent la București pentru discuții de clarificare la Ministerul Dezvoltării și la Autoritatea de Management. S-a stabilit ca președinții celor două consilii județene să aibă o nouă întrevedere la finalul săptămânii viitoare, în cadrul căreia să fie stabilit proiectul strategic comun care va fi depus spre finanțare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | În Timișoara urmează să fie construit un nou azil de bătrâni

Bătrânii din Timișoara vor avea curând parte de servicii speciale de îngrijire, atât într-un nou azil de bătrâni care urmează să fie construit de...

Târgul de Crăciun 2024

Ajuns la la cea de-a XVII-a ediție, Târgul de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc...

Lucrări la rețelele Aquatim

Citește și :